Se ieftinesc apelurile și SMS-urile internaționale în interiorul UE

Un nou tarif maxim se va aplica, din data de 15 mai, pentru toate apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în interiorul Uniunii Europene, iar operatorii de telecomunicaţii vor trebui să informeze consumatorii cu privire la noile plafoane tarifare, informează luni Executivul comunitar.

Astfel, consumatorii care vor efectua un apel din ţara lor în alt stat din UE vor plăti maximum 19 cenţi pe minut (plus TVA) şi 6 cenţi pe mesaj SMS (plus TVA), a anunţat luni Comisia Europeană.

Normele se vor aplica din 15 mai în toate cele 28 de ţări ale UE şi, în curând, şi în Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

Tariful maxim al apelurilor este plafonat numai pentru uzul personal, adică doar pentru clienţii privaţi. Clienţii comerciali nu fac obiectul acestei reglementări a preţurilor, având în vedere faptul că mai mulţi furnizori au oferte speciale, deosebit de atractive pentru clienţii comerciali, informează Executivul comunitar.

Noile norme privind apelurile internaţionale abordează discrepanţele tarifare semnificative care existau între statele membre înaintea acestei măsuri. În medie, tariful standard al unui apel în interiorul UE într-o reţea fixă sau mobilă tinde să fie de trei ori mai mare decât tariful standard al unui apel naţional, iar tariful standard al unui SMS în interiorul UE îl depăşeşte de peste două ori pe cel al unui SMS naţional. În unele cazuri, tariful standard al unui apel în interiorul UE poate fi de până la zece ori mai mare decât tariful standard al apelurilor naţionale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare