Actriţe precum Juliette Binoche sau Emmanuelle Beart, scriitori ca Edouard Louis sau Annie Ernaux, precum şi alţi 1.400 de actori din lumea culturii din Franţa şi-au exprimat sâmbătă susţinerea pentru mişcarea „vestelor galbene”, care au revenit în stradă pentru a 25-a săptămână consecutivă, relatează AFP.
Într-un articol intitulat „Veste galbene: nu ne lăsăm înşelaţi!”, publicat pe site-ul cotidianului Liberation, aceşti actori, scriitori, desenatori sau scenarişti salută „o mişcare pe care puterea încearcă să o discrediteze şi să o reprime sever, în contextul în care violenţa cea mai ameninţătoare este economică şi socială”.
Declanşată la jumătatea lunii noiembrie, această mişcare inedită în Franţa continuă să organizeze aceste manifestaţii în întreaga ţară pentru a contesta politica socială şi fiscală a guvernului, chiar dacă mobilizarea s-a mai diminuat în ultimele săptămâni.
Potrivit semnatarilor articolului, mişcarea „reclamă lucruri esenţiale: o democraţie mai directă, o mai mare justiţie socială şi fiscală, măsuri radicale în contextul stării de urgenţă ecologice”.
” ‘Vestele galbene’ suntem noi”, scriu ei, declarându-se „foarte preocupaţi de această mobilizare istorică”.
„Vedem bine mijloacele utilizate excesiv pentru a discredita ‘vestele galbene’, descrişi ca anti-ecologişti, extremişti, rasişti, distrugători”, afirmă semnatarii. „Manevra nu ţine, această poveste nu este cea reală, chiar dacă media mari şi purtătorul de cuvânt al guvernului ar vrea să ne facă să credem asta”, adaugă ei.
Aceştia denunţă, de asemenea, o „reprimare care se agravează săptămânal”. „Nimic nu justifică instituirea unui arsenal legislativ aşa-numit ‘anti-distrugere’ care ridiculizează libertăţile noastre fundamentale”, estimează ei.
„Vom continua să ne indignăm, mai puternic, mai frecvent, mai uniţi”, avertizează semnatarii pe platforma nousnesommespasdupes.fr.