Putin și Trump au vorbit la telefon mai mult de o oră

Preşedintele SUA, Donald Trump, a discutat prin telefon cu omologul său rus Vladimir Putin timp de mai bine de o oră vineri despre posibilitatea încheierii unui nou acord nuclear, denuclearizarea Coreei de Nord şi despre situaţia politică în Venezuela, informează Reuters, citând Casa Albă.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a declarat presei că Donald Trump şi Vladimir Putin au vorbit despre posibilitatea încheierii unui nou acord nuclear multilateral între SUA, Rusia şi China, ori o extindere a actualului acord strategic nuclear SUA-Rusia.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a indicat de asemenea că unul din subiectele discutate a fost şi ancheta procurorului special Robert Mueller privind ingerinţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA, în contextul în care această investigaţie s-a încheiat.

„Ei au discutat despre un nou acord nuclear, atât nou, cât şi extins, precum şi despre posibilitatea de a aborda acest subiect şi cu China”, a adăugat Sarah Sanders.

Potrivit ei, cei doi preşedinţi au discutat despre comerţul între cele două ţări şi despre faptul că acesta a crescut de la venirea lui Donald Trump la Casa Albă. Alte subiecte abordate au fost legate de Coreea de Nord, Ucraina şi Venezuela, „convorbirea fiind, în general, pozitivă”, a afirmat purtătoarea de cuvânt.

Cu această ocazie, preşedintele Donald Trump i-a transmis liderului rus că SUA sunt „alături de poporul venezuelean”, a spus Sanders, citată de AFP. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Furtuna perfectă se pregătește să lovească Ucraina

    Perturbările din porturile ucrainene de la Marea Neagră, creșterea...

    Expresul Caspic, ruta strategică care evită Occidentul

    Rusia a creat „în secret” o rută strategică de...

    Medicii sârbi care acceptă să lucreze la sate vor avea un salariu cu 15 până la 20% mai mare

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat astăzi că medicii...

    Articole relationate

    Categorii populare