spot_img
duminică, 1 februarie, 2026
-2.3 C
București

Ministerul Finanțelor va modifica indicele de referință pentru toate creditele garantate de stat: VIZATĂ PRIMA CASĂ

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va modifica, printr-un proiect de act normativ, legislaţia specifică programelor guvernamentale cu garanţia statului pentru clarificarea modalităţii de aplicare a prevederilor OUG nr. 19/2019, a anunţat, vineri, Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

În aceste condiţii, noul indice de referinţă va putea fi utilizat pentru toate creditele garantate de stat.

Potrivit sursei citate, va fi modificată Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă”, iar în această situaţie „se propune înlocuirea sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare, şi anume rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 2% pe an pentru creditele în lei”, precizează MFP într-un comunicat remis AGERPRES.

În ceea ce priveşte Hotărârea Guvernului nr. 1053/2014 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi se propune înlocuirea sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare astfel, rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 3% pe an.

Pentru Hotărârea Guvernului nr. 741/2018 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea Programului guvernamental „Investeşte în tine” se propune înlocuirea sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare astfel, rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 2% pe an.

„În termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a actului normativ, finanţatorii vor transmite Ministerului Finanţelor Publice şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii – S.A. – I.F.N., Fondului Român de Contragarantare sau fondurilor de garantare, după caz, nivelul costurilor totale, respectiv marja maximă anuală peste nivelul IRCC, pe care le vor aplica creditelor acordate în cadrul programelor guvernamentale de garantare în numele şi în contul statului”, se menţionează în comunicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Lavrov: Europa încearcă să rupă relația ruso-americană

    Europa încearcă să „facă fisuri” în relațiile dintre Rusia...

    Zelenski: Rezolvarea problemelor teritoriale nu se poate face decât direct cu Putin

    Rezolvarea problemelor teritoriale din Ucraina este imposibilă fără un...

    Miza controlului lui Xi asupra Armatei

    Președintele chinez Xi Jinping și-a consolidat controlul complet asupra...

    Facturile la gaze cu 30% mai mari in ianuarie

    Facturile la gaze vor fi cu până la 30%...

    Dosarul Epstein face o victimă in Europa la nivel înalt

    Fostul ministru slovac de externe, Miroslav Lajčak, a anunțat...

    Articole relationate

    Categorii populare