România a înregistrat o rată a şomajului de 3,8% în martie. În zona euro, şomajul este la 7,7%

Șomajul din România rămâne la una dintre cele mai mici cote din ultimele decenii.

Astfel, în luna martie, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 3,8%, au transmis reprezentanții Institutului Național de Statistică Potrivit INS, avem 345.000 de șomeri, cu 5.000 mai puțin decât în luna februarie.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 2,9% pentru luna martie (3,2% în cazul bărbaţilor şi 2,4% în cel al femeilor), cifră care reprezenta 71% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna martie.

Potrivit specialiștilor în economie, cota redusă a șomajului se datorează investițiilor derulate în unele ramuri ale economiei și reducerii ponderii economiei subterane.

Prin comparație, suntem în privința șomajului la jumătatea mediei din Uniunea Europeană.

Astfel, în ceea ce priveste somajul, în zona euro, acesta a scăzut până la 7,7%, în martie, de la 7,8%, în februarie, în timp ce, pe ansamblul Uniunii Europene, rata șomajului a scăzut la 6,4%, în martie 2019, de la 6,5%, în februarie 2019.

Cele mai mici rate ale somajului se înregistrau în Cehia (1,9%), Germania (3,2%), Olanda (3,3%), Polonia (3,4%), Malta (3,5%) și România (3,8%), iar cele mai mari, în Grecia (18,5%), Spania (14%) si Italia (10,2%).

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare