Ministrul apărării britanic demis în scandalul Huawei

Premierul Marii Britanii, Theresa May, l-a demis miercuri pe ministrul Apărării, Gavin Williamson, în urma unei scurgeri de informaţii legate de o serie de discuţii din cadrul Consiliului Naţional de Securitate (NSC) cu privire la compania chineză Huawei, potrivit CNN, transmite Mediafax.

Potrivit unui comunicat oficial al Guvernului, publicat miercuri, Theresa May şi-a pierdut încrederea în abilitatea lui Williamson de a ocupa această funcţie. „Premierul i-a cerut astăzi lui Gavin Williamson să părăsească Guvernul, întrucât şi-a pierdut încrederea în capacitatea acestuia de a ocupa funcţia de ministru al Apărării şi de membru al Cabinetului”, se arată în comunicat.

„Decizia premierului se bazează pe comportamentul acestuia în cazul investigaţiei privind dezvăluirea neautorizată a unor informaţii din cadrul unei întâlniri a Consiliului Naţional de Securitate. Premierul le mulţumeşte tuturor membrilor Consiliului pentru cooperare şi consideră subiectul încheiat”, se mai anunţă în comunicat.

BBC notează că ancheta în acest caz a început după ce publicaţia Daily Telegraph a dezvăluit că Marea Britanie ar urma să ofere Huawei acces la o parte din reţeaua 5G a ţării, în pofida unor avertismente privind securitatea lansate de mai mulţi miniştri, dar şi de către Statele Unite. Scopul anchetei a fost acela de a descoperi modul în care presa a obţinut aceste informaţii confidenţiale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Una din trei mașini hibride plug-in vândute în Europa este o marcă chinezească

    Mărcile auto chineze au reprezentat luna trecută peste o...

    România riscă o criză majoră pe piața carburanților

    România riscă o criză majoră pe piața carburanților după...

    Pentagonul e falit din cauza războiului cu Iranul

    Pentagonul se confruntă cu o lipsă bugetară severă pe...

    Zelenski l-a schimbat pe șeful Armatei in urma protestelor de stradă

    Mihailo Drapaty, comandantul Forțelor Întrunite ale Armatei Ucrainene, va...

    Financial Times: Declinul superputerii agricole a Americii

    Statele Unite sunt pe punctul de a-și pierde poziția...

    Scandalul ia amploare la vârful armatei ucrainiene

    Forțele Armate Ucrainene se confruntă cu probleme grave de...

    Articole relationate

    Categorii populare