spot_img
3.6 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAnalizeProbleme pentru șeful de la Compania Aeroporturi București

Probleme pentru șeful de la Compania Aeroporturi București

-

Directorul interimar al Companiei Naționale de Aeroporturi București (CNAB) începând cu 1 februarie 2019, controversatul Gabriel Stoe ar avea mai multe probleme, scrie Puterea.

- Reclama -

Acesta a mai ocupat anterior diverse funcții atât în cadrul CNAB, inclusiv pe cea de director economic, cât și la TAROM, unde a fost director general interimar și director financiar. Dar de numele său se leagă o mulțime de aranjamente și inginerii financiare și patrimoniale controversate care au ajuns și în vizorul DNA.

- Advertisement -

Ce susține Puterea?

Recent, un raport întocmit de Corpul de Control al prim-ministrului a evidențiat o mulțime de nereguli la CNAB, începând de la remunerații nejustificate, acordate cu încălcarea legii, asfaltări de mântuială la pistele de aterizare, încheierea cam pe lângă lege a unor contracte de prestări de servicii în defavoarea CNAB și investiții modeste, sau aproape de zero, în infrastructura aeroportului. Nici nu s-a instalat bine la butoanele CNAB și deja directorul general Gabriel Stoe a și „țesut” câteva inginerii incredibile, prin care efectiv va bloca activitatea de pe Otopeni. Potrivit informațiilor funizate către PUTEREA de persoane care monitorizează activitatea aeroportului Otopeni, Gabriel Stoe a demarat acțiunea de blocare a oricăror lucrări de modernizare și extindere, ceea ce va conduce, în scurt timp, la blocarea aeroportului, ca urmare a numărului de pasageri tot mai mare. Acest blocaj, pregătit de către Gabriel Stoe, are o finalitate precisă, și anume să favorizeze apariția unui nou aeroport lângă București, aeroport ce urmează a fi construit de câțiva prieteni de-ai săi, cu o finanțare din afara Uniunii Europene.

- Advertisement -

Parcarea pregătită pentru externalizare

Potrivit informațiilor noastre, la ora actuală Gabriel Stoe depune eforturi uriașe să externalizeze parcările din zona aeroportului Otopeni, deși acestea ar putea fi modernizate și exploatate de CNAB, aducând astfel companiei venituri anuale de milioane de euro. Deja, discuțiile sunt destul de avansate în sensul externalizării, fiind purtate cu firma Millenium Pro Design SRL, cea care deține în aeroport, prin închiriere, mai multe spații comerciale în care a dezvoltat activităti de tip „Tax Free”. Mai mult, Gabriel Stoe vrea să modernizeze toate grupurile sanitare din incinta aeroportului, tot cu firma Millenium Pro Design SRL. Și ca și cum nu ar fi de ajuns, Gabriel Stoe vrea să îi recompenseze și cu prelungirea pe încă cinci ani a contractului privind spațiile comerciale din incinta aeroportului. Trebuie precizat că, potrivit raportului Corpului de Control al primului ministru și a datelor de la Registrul Comerțului, SC Millenium Pro Design SRL este deținută de Roșca Emil (72,17%) și de Heinrig Impex SRL (27,83%). Însă, Heinrig Impex, care are sediul în zona liberă Constanța, a cumpărat acțiunile de la Cătălin Lăscuț, fiul lui Pavel Lăscuț, fostul șef al Direcției de Supraveghere și Control din Direcția Generală a Vămilor. Acum, acționarii principali la Heinrig Impex sunt Gebr. Heinemann-Millenium din Hamburg și Henry Rismont, cetătean german, acționar și la Midocar SRL (un dealer auto ce a încheiat în România contracte uriașe, de milioane de euro, cu serviciile de informații, MApN și MAI). În 2016, SC Millenium Pro Design SRL a avut un profit net de 18.700.229 de lei, adică peste 4 milioane de euro.

Contractul de curățenie este în aer de doi ani

La ora actuală, CNAB nu are contract de curățenie de mai bine de doi ani, tot din cauza lui Gabriel Stoe, pentru că el este membru în Consiliul de Administrație al firmei care asigura curățenia în aeroport. Curtea de Apel a stabilit definitiv că el este incompatibil și, ca atare, nu se poate semna un nou contract de salubrizare deoarece Stoe refuză să iasă din situația de incompatibilitate. Pe vremea când era director economic la CNAB, Gabriel Stoe a depus eforturi serioase ca tarifele din contractul de curățenie să fie majorate foarte mult, demonstrându-se ulterior că manevra a fost ilegală. De fapt, este arhicunoscut la nivelul Ministerului Transporturilor și al CNAB că Gabriel Stoe a fost demis în anii trecuți pentru o relație neprincipială cu firma care asigură curațenia în aeroport.

Performanțe de „răsunet” la Tarom, dar încă neomologate de DNA

Gabriel Stoe s-a remarcat și cu o serie de „performanțe” controversate, dar care încă n-au fost omologate de DNA , în perioada cât a fost la Tarom. În acea vreme, el a prelungit contractul de catering cu Dnata Catering SA (fosta Abela Rocas SA, care și-a schimbat denumirea, în 2005, în Alpha Rocas SA), fără aprobarea Consiliului de Administrație, pentru o perioadă de 5 ani. Trebuie subliniat că Dnata Catering SA (subsidiara din România a Autogrill Spa) e deținută, potrivit informațiilor de la Registrul Comerțului, de firmele Alpha Flight Group Limited (64,1851%), CNAB (4,9791%) și TAROM (30,8358%). De asemenea, când el a fost Tarom a făcut o serie de cheltuieli uriașe, dar nejustificate, cum ar fi cele câteva sute de mii de pături pentru avioane, care nu erau nicidecum o prioritate pentru companie.

 Publicitate și reclamă cu…dedicație

Potrivit informațiilor deținute de PUTEREA, Gabriel Stoe vrea să facă o asociere între CNAB și firma Millenium Pro Design și pentru toate spațiile de publicitate și reclamă de pe aeroporturile Otopeni și Băneasa.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img