Ilie Năstase, un nou scandal

Preşedintele PMP Bucureşti Cristian Petrescu a depus, marţi, la BEC o sesizare în legătură cu faptul că Ilie Năstase a aruncat cu cafea într-un afiş cu Traian Băsescu, cerând sancţionarea acestuia, potrivit legii, cu amendă între 1.000 şi 2.500 lei pentru deteriorarea materialelor electorale.

„Sesizare faptă contravenţională a numitului Ilie Năstase prin care vă solicităm să luaţi măsurile necesare şi să sesizaţi autorităţile competente în vederea atragerii răspunderii contravenţionale a domnului Ilie Năstase pentru distrugerea, deteriorarea şi murdărirea afişelor electorale aparţinând subscrisei (PMP Bucureşti – n.r.). Apreciem că acest gest deplorabil al domnului Ilie Năstase, personalitate publică ce se bucură de o notorietate răspândită, general în Armata română şi candidat la alegerile europarlamentare din anul 2019 de pe listele partidului U.N.P.R., denotă o totală lipsă de respect atât faţă de scrutinul electoral pentru alegerea membrilor în Parlamentul European, dar mai ales faţă de toţi cetăţenii simpatizanţi ai subscrisei şi ai domnului preşedinte Traian Băsescu”, scrie Cristian Petrescu, în sesizarea depusă la BEC, obţinută de MEDIAFAX.

Reprezentanţii PMP Bucureşti condamnă „cu fermitate acest gest lipsit de respect şi vă solicităm să luaţi toate măsurile necesare pentru sancţionarea domnului Ilie Năstase”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Putin l-a invitat pe Schröder la ziua sa de naștere

    Președintele rus Vladimir Putin, aflând că fostul cancelar german...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Decizia de pensionare e în sertar, oricând pot să plec. Şi totuşi, de ce rămân?

    de Adriana Stoicescu, judecător Declaraţie pe proprie răspundere Ieri am intrat...

    Euro scade față de dolarul american și crește inflația

    Euro a coborât la cel mai redus nivel față...

    Un consilier al lui Putin in China alimentează zvonurile despre o întâlnire Trump-Xi-Putin

    Asistentul președintelui rus, Nikolai Patrușev, a sosit astăzi în...

    SUA au presat UE, Canada și Lituania pentru a se retrage dintr-o conferință internațională privind dezinformarea

    Administrația președintelui american Donald Trump a făcut presiuni asupra...

    Musk nervos că indienii l-au blocat

    Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a acuzat câțiva oameni de...

    Articole relationate

    Categorii populare