Emisarul american pentru Coreea de Nord la Moscova înainte de o posibilă întâlnire Putin-Kim Jong Un

Emisarul american pentru Coreea de Nord este aşteptat la Moscova miercuri pentru convorbiri cu responsabili ruşi, înainte de o posibilă întâlnire între Kim Jong Un şi Vladimir Putin, relatează AFP.

Stephen Biegun urmează să se întâlnească miercuri şi joi „cu responsabilii ruşi pentru eforturile de a ajunge la o denuclearizare finală şi total verificată a Coreii de Nord”, potrivit Departamentului de Stat american.

Această vizită intervine în contextul în care media ruse, sud-coreene şi japoneze au relatat că Kim Jong Un şi Vladimir Putin s-ar putea întâlni în curând în primul lor summit bilateral, în Extremul Orient rus.

Ziarul rus Izvestia, care citează surse diplomatice, a relatat miercuri că întâlnirea va avea loc în oraşul rus Vladivostok, înainte ca Vladimir Putin să se deplaseze în China pe 26 şi 27 aprilie pentru un summit economic.

Una dintre sursele întrebate de ziar despre acest subiect indică totuşi că aceste planuri s-ar putea schimba, având în vedere „personalitatea impulsivă” a liderului nord-coreean.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Serbia insistă pe Porțile de Fier in parteneriat cu americanii

    Serbia dorește să dezvolte proiecte energetice mari, precum RHE...

    Vance acuză Microsoft

    Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D Vance, a declarat că Microsoft...

    Cazul Epstein: Prințul Andrew a câștigat procesul împotriva poliției

    Un judecător al Înaltei Curți din Londra a stabilit...

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Piața globală a calculelor cuantice va depăși 1 miliard de dolari în 2027

    Piața globală a calculului cuantic va crește cu 22,9%...

    Articole relationate

    Categorii populare