Ungaria nu vrea un Imperiu European

Secretarul de stat ungar Balázs Orbán consideră că este pus în pericol succesul Uniunii Europene, dacă se încearcă reorganizarea sa în imperiu. Secretarul de stat responsabil de relaţia cu Parlamentul şi strategii din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei a vorbit pe această temă sâmbătă la Cluj-Napoca, la o conferinţă studenţească.

Rezumând pentru mass-media publică, la finalul prelegerii,
acesta a spus: succesul UE din ultimul deceniu a provenit de la
convingerea veche a statelor membre, că această comunitate nu poate
funcţiona decât sub formă de colaborare între popoare libere.
Oficialul ungar a stabilit că nimeni nu a putut până acum să
organizeze continentul european sub formă de imperiu, iar
încercările în acest sens au eşuat.

“Trăim acum din nou era unor asemenea încercări. Este foarte
periculos, deoarece aşa cum vedem încercările de a făuri un imperiu
sabotează realizările, care pentru noi toţi se traduc prin UE”, a
anunţat secretarul de stat. Balázs Orbán consideră că sunt semnele
unei crize, că în timp ce UE încearcă să se reorganizeze ca
imperiu, nu a putut răspunde provocărilor imigraţiei, iar unul
dintre cei mai importanţi membri, Marea Britanie a decis să iasă
din spaţiul comunitar.

Politicianul ungar a spus că trebuie găsit răspuns la aceste
semne ale crizei, iar acesta nu trebuie să vină de la Bruxelles, ci
de la statele membre. Din acest motiv consideră el că este
important ca şi tinerii maghiari din Transilvania să îşi facă
auzită vocea pe tema viitorului UE.

Secretarul de stat şi-a expus viziunea asupra viitorului
Uniunii Europene la o conferinţă a studenţilor de la economie şi
drept grupaţi în Colegiul Mikó Imre din Cluj-Napoca. Cea de a XII-a
ediţie a conferinţei s-a preocupat cu tema rolului factorului uman
în secolul XXI, din perspectiva studiului economiei şi dreptului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Comisiei de Stat ruse pentru Rezervele de Minerale a fost arestat pentru corupție

    Igor Șpurov, directorul general al Comisiei de Stat pentru...

    Disney își restructurează televiziunea și face concedieri

    Walt Disney Co., cea mai mare companie de divertisment...

    Polipticul lui Giotto expus la Iași

    Polipticul lui Giotto, o capodoperă găzduită și expusă la...

    Furtuna economică perfectă

    Tensiunile globale alimentează evoluții economice la fel de îngrijorătoare....

    Articole relationate

    Categorii populare