spot_img
6 C
București
duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăDezvaluiriLazăr de Aiud dat pe mâna Justiției

Lazăr de Aiud dat pe mâna Justiției

-

Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist face apel la organele abilitate în vederea cercetării faptelor procurorului Augustin Lazăr să întreprindă demersurile ce se impun.

- Reclama -

„Secretariatul de Stat, conform funcţiilor şi atribuţiilor specifice stabilite prin lege ale acestuia, sprijină activitatea organizaţiilor revoluţionarilor din Decembrie 1989, a luptătorilor în rezistenţa anticomunistă, precum şi a persoanelor care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 şi Valea Jiului – Lupeni – august 1977, pentru a contribui la consolidarea democraţiei şi a statului de drept, pentru respectarea Constituţiei României, care consacră şi principiile Revoluţiei Române din Decembrie 1989, înfăptuite de întreg poporul român. SSRML este o instituţie pentru revoluţionari şi luptători anticomunişti, reprezentând Guvernul României în slujba acestora. În consecinţă, suntem alături de ei în demersurile de apărare a celor mai înalte valori ale românilor, pentru care s-au jertfit eroii noştri şi sfinţii închisorilor. Facem apel, deci, la organele abilitate în vederea cercetării faptelor procurorului Augustin Lazăr să întreprindă demersurile ce se impun, asigurându-le de întreaga noastră disponibilitate”, se arată într-un comunicat semnat de secretarul de stat Laurenţiu-Florian Coca.

- Advertisement -

Conform aceleiaşi surse, reprezentanţi ai asociaţiilor foştilor deţinuţi politic au publicat o scrisoare deschisă către preşedintele Klaus Iohannis, prin care cer revocarea procurorului general, Augustin Lazăr.

„Profesorul Man Nistor, din Târgu Mureş, luptător cu rol determinant în Revoluţia Română, fost deţinut politic, vicepreşedinte al Asociaţiei Deţinuţilor Politici din România, îşi exprimă, alături de ceilalţi semnatari, indignarea că în funcţia de procuror general se află persoana care a condus Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Aiud în anii 1986 – 1989 (structură de represiune şi teroare politică), funcţie din care a refuzat eliberarea luptătorului anticomunist Iulius Filip, încălcându-se astfel demnitatea, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, atât înainte de Revoluţia Română, cât şi în prezent. Subsecretarul de stat al SSRML Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi Victime ale Dictaturii din România, a solicitat public, de asemenea, demisia de onoare a dlui Augustin Lazăr”, se menţionează în comunicat.

- Advertisement -

Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari transmite Societăţii Timişoara „recomandarea de a-şi reconsidera aprecierea” în privinţa premiului „Speranţa” care i-a fost acordat lui Augustin Lazăr.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img