spot_img
3 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăDezvaluiriBăsescu: Iohannis „şi-a prins urechile în dificultatea întrebării” la posibilul referendum pe...

Băsescu: Iohannis „şi-a prins urechile în dificultatea întrebării” la posibilul referendum pe Justiție

-

- Reclama -

Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis „şi-a prins urechile în dificultatea întrebării” şi că a formulat greşit adresa prin care a cerut consultarea Parlamentului, enunţând tema cu prea multă precizie. În opinia sa, vor fi mai multe întrebări la referendum, transmite Mediafax.

- Reclama -

„E în dificultate pentru că au formulat greşit, cred eu, au fost prea precişi în adresa făcută la Parlament. Adică probabil a enunţat tema mult prea precis şi nu poate ieşi din termenii temei. Da, dar asta nu o face preşedintele, ci băieţii aceia deştepţi de la departamentul juridic. (…) Eu nu mai ţin minte exact adresa pe care am făcut-o Parlamentului, dar în mod cert nu am scris ce vreau, ci am scris vreau că consult poporul pe o chestiune de interes naţional. Şi-a prins urechile în dificultatea întrebării. Referendumul pe justiţie e exterm de riscant, pentru că PSD va boicota orice referendum legat de justiţie. Şi dacă va fi pe altă temă, tot îl vor boicota, pentru că au nevoie de o înfrângere în perioada premergătoare prezidenţialelor”, a declarat Traian Băsescu, marţi seară, la TVR 1.

- Advertisement -

Acesta a adăugat că va fi catastrofal dacă nu va fi întrunit cvorumul la referendum.

„Dacă nu faci cvorum la un referendum pe justiţie e catastrofal sau dacă mergi cu celebra întrebare – dacă românii sunt de acord ca persoane condamnate să nu mai aibă funcţii publice. Da sau nu? Un asemenea referendum nu ar trece. Şi prima instanţă de care nu trece e CCR. De ce? Acolo unde numeşti e în regulă, ai tu regulamentul tău, şi au militarii – dacă ai fost condamnat nu mai poţi fi militar. Avem şi în legea Guvernului, dar aici discutăm de funcţii numite. Ce te faci dacă un om care a avut o condamnare e ales în funcţii publice? Poate să interzică pentru 2 ani, dar expiră perioada, după care are dreptul să candideze pentru funcţii publice. Nu poţi să îl stigmatizezi toată viaţa”, a explicat Băsescu.

- Advertisement -

Fostul şef al statului a mai spus că vor fi mai multe întrebări la referendum pe justiţie.

„E dreptul preşedintelui de a chema şi a întreba ce părere aveţi despre… De regulă când faci astfel de consultări tu şii unde vrei să ajungi. Dar nu exclud posibilitatea ca aceste consultări să îl fi dus la concluzia că trebuie să extindă zona de întrebări la referendum. Categoric va fi mai mult decât o întrebare. Eu aşa cred. Poţi să formulezi una, două, trei, cinci întrebări. Trebuie scrise foarte scurt şi aibă răspunsuri cu da şi nu. Eu pot să garantez o întrebare care trece şi care ar repara greşeala mea, acea întrebare legată de 300 de parlamentari pe care eu am legat-o de Parlament unicameral, ceea ce implica modificarea Constituţiei. Eh lăsăm două Camere dar consult poporul să văd dacă va fi un Parlament cu 100 de senatori şi 200 de deputaţi. Nu ai voie să rişti ratarea unui referendum pe justiţie. Eu nu aş risca”, a conchis Traian Băsescu.Preşedintele României a anunţat, luni, că va adresa Parlamentului o nouă consultare care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face „mai eficient şi mai puternic”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img