Fostul vicepreşedinte american Joe Biden într-un scandal sexual

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden a declarat că „niciodată” nu a crezut că s-a comportat inadecvat în campania electorală şi în viaţa publică, într-un comunicat dat publicităţii duminică, după publicarea unui articol în care era acuzat că a atins-o într-un mod nepotrivit pe o colegă democrată.

Lucy Flores a scris un material de presă în care susţine că Biden s-a apropiat de ea din spate, i-a mirosit părul şi că a sărutat-o încet pe ceafă, în timpul unei manifestări de campanie. Ea a candidat pentru un post de guvernator adjunct al statului Nevada în 2014, iar Biden a sprijinit-o în campania electorală.

„În mulţii mei ani de campanie şi în viaţa publică am oferit nenumărate strângeri de mâini, îmbrăţişări, expresii de afecţiune, sprijin şi consolare. Şi nici măcar odată – niciodată – nu cred că m-am comportat inadecvat”, a afirmat Biden într-un comunicat postat pe Twitter de purtătorul său de cuvânt.

Fostul vicepreşedinte al SUA a adăugat că „va asculta cu respect” orice afirmaţie potrivit căreia s-a comportat nepotrivit.

„S-ar putea să nu-mi amintesc acest momente la fel şi s-ar putea să fiu surprins de ce aud”, a adăugat el.

Se anticipează ca Biden să anunţe că va participa la cursa pentru învestitura democrată în vederea alegerilor prezidenţiale din 2020. Lucy Flores a afirmat că chiar aceste discuţii despre potenţiala sa candidatură au făcut-o să vorbească despre acest incident.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare