de contele de Saint Germain (preluare blog)
Dacă, printre mințile lucide și analitice, mai există unele care nu văd (sau nu pot înțelege) tendințele hegemonice ale Germaniei în raport cu restul Europei, acestea, sigur, sunt victimele unei hibernări prelungite, sunt deconectate de la înalta tensiune a prezentului.
Realitățile recente evidențiază tot mai limpede, pe zi ce trece, că UE a fost gândită și modelată până în prezent de strategii ei profunzi nu ca Statele Unite ale Europei, așa cum ni s-a tot spus (după modelul SUA), ci ca Statele Unite ale Germaniei (după un model devenit doctrină la începutul secolului trecut și pentru care au fost sacrificate deja milioane de vieți, mai ales dintr-un anume sânge etnic).
Să spunem lucrurilor pe nume: BREXIT-ul a apărut ca o formă de protest, de neacceptare de către Marea Britanie, a autoritarismului hegemonic al Germaniei. La fel și poziționarea intransigentă a SUA, care a înțeles că Germania este, probabil, cel mai mare profitor (cu cele mai mici costuri contributive) de pe urma NATO, folosindu-și resursele astfel economisite pentru proiecte geostrategice cu marele URS de la răsărit, care să-i consolideze poziția de lider autoritar al Europei cu prețul complicității cu o Rusie tot mai belicoasă.
La scară mai mică, Germania conduce discreționar Parlamentul European prin intermediul PPE dar și a altor structuri de decizie pe care le controlează prin propriii demnitari ori prin interpuși (gen Laura Kovesi ori Klaus Iohannis) de care dispune după bunul plac.
Proiectul Nord Stream 2 dar și poziționarea în problema iraniană indică mai mult decât clar o alianță Germania – Rusia de proporții alarmante. Și asta în condițiile în care Rusia amenință explicit România cu atacuri asupra bazei de la Deveselu, în condițiile în care Ungaria revendică tot mai explicit și agresiv Transilvania, iar între Rusia și Ungaria se dezvoltă o prietenie care, pentru București, nu prevestește nimic bun.
În acest context, declarația de ieri a premierului Viorica Dăncilă privind mutarea ambasadei României de la Tel – Aviv la Ierusalim, capătă o dimensiune mult peste valoarea, în sine, a conținutului ei. Este declarația tranșantă a unei jumătăți a puterii din România de trecere, cu arme și bagaje, în tabăra americano – israeliană. Cealaltă jumătate a puterii din România, reprezentată de președintele Iohannis și de partidele din opoziție, nu mai poate folosi, ca până acum, tactica struțului. Va trebui să se poziționeze și ea. Să decidă dacă rupe România in două, opunându-se hotărârii Guvernului, sau dacă păstrează națiunea unită, spre mai marea ei securitate.
Să recapitulăm: pe câte fronturi se războiește în prezent Germania pentru hegemonia mult visată? Pe frontul Anglia – BREXIT, pe frontul SUA – NATO, pe frontul SUA – ISRAEL – IRAN, pe frontul România – mutarea ambasadei la Ierusalim, pe frontul Jean-François Bohnert – Laura Kovesi și pe câte alte fronturi ce ne privesc mai puțin!
Ce aliați și adversari are Germania în toate aceste confruntări? Aliați: Rusia, Iran și, parțial, Franța. Inamici: SUA, Israel și, parțial, Anglia.
Alături de care dintre aceste grupări s-ar simți România mai protejată?
Aici ar trebui să se producă declicul și în mințile cele mai pătimaș haștagiste. Pentru că, ce să ne mai prefacem că nu pricepem, doar o grupare ne poate apăra, în condițiile în care doar din cealaltă grupare pot surveni amenințările. Și incă ce amenințări: Moldova, Transilvania.
Viorica Dăncilă s-a arătat, prin mișcarea pe care a făcut-o, mai bărbată decât toți bărbații noștri politici actuali. Evident că decizia acestui anunț public s-a luat după negocieri tripartite solide și cu acceptul celor mai inalți decidenți atât din Israel cât și din SUA. Iar pachetul de negocieri a conținut și niște garanții solide atât pentru România cât și pentru alianța de la guvernare.
Replica lui Klaus Iohannis pare, în acest context, stupidă și viscerală. O jignește o dată în plus pe doamna Dăncilă, făcându-se că nu pricepe că o astfel de hotărâre, luată în colaborare cu partenerii de discuții din SUA și Israel, are fundamentări mult mai profunde decât prostia sau inteligența unei singure persoane. Să te știi îmbălsămatul cu miasmele fetide ale Forumului German, să deții drepturile absolute de autor pentru gafele politice ale deceniului („afaceri cu niște evrei” și „cele două popoare…”) și, totuși, să cutezi a emite judecăți de valoare în materie de politică externă (Viorica Dăncilă dă dovadă de „totala ignoranţă în domeniul politicii externe”) înseamnă nu doar că ești un mobilier mergător fără software dar că nici măcar din lemn adevărat nu ai fost fasonat, ci din umplutură de rumeguș presat. Vai de capul tău de președinte au relanti dacă nici atât nu ești în stare să pricepi, că în această mutare nu a fost vorba de politica externă a doamnei Dăncilă ci a SUA și a Israel.
Această declarație surprinzătoare și inflamantă a Vioricăi Dăncilă este, după părerea mea, parte a aceluiași plan căruia a aparținut și prima declarație, a lui Liviu Dragnea, privind intenția guvernului român de a muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim.
Planul viza scoaterea din expectativă a președintelui Iohannis și forțarea acestuia de a-și asuma tranșant ceea ce știa toată lumea că gândește, și anume că, sub pretextul apartenenței României la UE, el va servi, trup și suflet, interesele Germaniei și nu ale țării pe care ar trebui să o reprezinte.
Leneșul de serviciu, sabotorul guvernului prin indolența ridicată la rang de tactică de luptă, a căzut în capcana propriului său tembelism. Reacționează, forțat de aceste provocări, și reacționează exact în sensul dorit de PSD. Gafând și devoalându-și profunzimile „ariene”.
Spun și acum, ca și atunci, că astfel de mișcări politice ascund enorm de multe dedesubturi și, de aceea, analizele serioase la adresa lor nu se pot finaliza cu verdicte de adevăr absolut.
Prin urmare, nu pot afirma cu certitudine că detonarea acestei bombe acum și în acest fel nu presupune și riscuri importante. Deocamdată, însă, impresia este una de mutare surprinzătoare de șah. Ca și cum tabăra SUA – Israel ar fi aflat de unele planuri ostile ale taberei Merkel – Iohannis (pe cale de a se împlini prin vizita regelui Iordaniei la București) și a ținut să mute prima pentru a zădărnici intențiile celorlalți (iată că, în urma anunțului Vioricăi Dăncilă, vizita respectivă a fost anulată).
Klaus Iohannis pierde din nou puncte importante. Și le pierde, culmea, nu atât pentru acțiuni greșite cât pentru lipsa de acțiune. Coconul de tăcere și inactivitate la adăpostul căruia s-a obișnuit să își savureze ședințele săptămânale de schi prezintă tot mai multe și mai adânci fisuri. Cred că și doamna Merkel s-a cam săturat de acest comisar al ei peste România, atât de inert și casant, pe care trebuie să îl peticească mai după fiecare ieșire publică.
Am convingerea că, la anunțul de ieri al Vioricăi Dăncilă, un rol crucial l-a avut și noul ambasador al Israelului la București. Și, cât ar părea de surprinzător, și lipsa unui ambasador al României în Israel.
Iată și o contribuție a lui Iohannis!
Să mai spună cineva că domnul președinte al României nu a avut niciun rol. Ba da! Rolul lipsei de hidranți când se anunță un incendiu!
