Firma unui fost lider PNL, contracte pe bandă rulantă de la foștii colegi

Un fost important lider PNL (ex-PDL) a mai câştigat un contract la o primărie condusă de un coleg de partid, cu o valoare chiar mai mare decât maximul estimat iniţial, chiar dacă firma câştigătoare a fost singura participantă la procedura de achiziţie. Este vorba despre reabilitarea dispensarului din comuna Mihail Kogălniceanu, o investiţie de peste 1,2 milioane de lei. În ultimii ani, firma liderului liberal a câştigat mai multe milioane de euro, pe baza unor lucrări primite de la primari colegi de partid, scrie Replica de Constanța.

Procedura simplificată de achiziţie publică, fără organizarea unei licitaţii electronice, a fost iniţiată pe 23 mai 2018, iar în cursă s-a înscris o singură firmă, cea care avea să şi fie, de altfel, declarată câştigătoare. Vorbim despre Gamaro Construct SRL din Constanţa, care va executa lucrările solicitate pentru 1.246.249,36 lei, fără TVA. Interesant este faptul că valoarea maximă estimată iniţial a contractului era de 1.200.281,93 lei, dar singura firmă participantă la procedură a reuşit să convingă primăria să-i plătească cu circa 5% mai mult.

Gamaro Construct SRL a raportat pentru anul 2017 o cifră de afaceri de 4.685.822 lei şi un profit nesemnificativ, de numai 2.334 lei, cu 60 de angajaţi, dar şi o rată îngrijorător de mare a datoriilor, respectiv 12.762.982 lei. Firma de construcţii este deţinută de Iustin Fabian Roman, fost consilier local şi lider vocal şi de prim rang al PDL, apoi PNL Constanţa. În februarie 2016, Roman şi-a dat demisia din Cosiliul Local şi funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PNL Constanţa, în urma presiunilor făcute de preşedintele Vergil Chiţac, actual senator neafiliat.

Plecarea cu scandal din conducerea PNL nu a întinat însă cu nimic afacerilor cu colegii de partid, dimpotrivă. Gamaro Construct SRL a adunat chiar după demisie contracte de milioane, în special de la primăriile liberale din judeţ. Pe 19 iunie 2018, primăria liberală Poarta Albă i-a atribuit afaceristului PNL un contract de peste 3 milioane de lei pentru construirea unei grădiniţe cu program prelungit, iar pe 6 august 2018 Primăria Mihail Kogălniceanu, de asemenea condusă de PNL, i-a mai oferit un contract, de 1.558.095,63 lei, tot pentru ridicarea unei grădiniţe cu program prelungit. Câteva zile mai târziu, pe 10 august 2018, fostul pedelist Roman primea şi de la Primăria Castelu, condusă de un alt lider ex-PDL, 1.632.965,05 lei, pentru construirea unei şcoli cu 8 săli în Nisipari. Lista contractelor primite de Gamaro Construct SRL de la instituţii şi primării din Constanţa este însă mai lungă: 830.000 lei în septembrie 2017 de la Primăria Ovidiu, 200.000 lei în decembrie 2016 de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, 86.000 lei în noiembrie 2016 de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, 1,1 milioane de lei în decembrie 2015 şi alţi 800.000 de lei în octombrie 2013 de la Primăria Dobromir şi 13.000.000 lei în iunie 2012 de la Domeniul Public şi Privat Judeţean Constanţa SRL. În total, peste 5,3 milioane de euro a încasat Gamaro Construct SRL de la stat în ultimii ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare