Ambasadorul Finlandei, vești proaste din partea Consiliului UE pentru Kovesi

Echipa de negociatori a Parlamentului European pentru desemnarea procurorului-șef european a transmis o scrisoare ambasadoarei Finlandei, Marja Rislakki, negociator din partea Consiliului UE, în care solicită ca la discuțiile care încep la 20 martie să fie invitat și președintele Comisiei de experți care a desemnat-o pe Laura Codruța Kovesi favorită pentru acest post. Ambasadoarea Finlandei, care reprezintă Consiliul Uniunii Europene, a respins solicitarea europarlamentarilor, transmite Radio Europa Liberă.

În scrisoarea de răspuns trimisă de ambasadorul Finlandei, propunerea delegației Parlamentului European a fost respinsă. Din această delegație, din care vor face parte, pe lângă ambasadorul Finlandei și cel al Croației, ca și cel al Portugaliei la UE, se arată – „De vreme ce Parlamentul European și Consiliul și-au exprimat deja preferințele în privința candidaților, Consiliul consideră că nu este adecvat ca președintele Comitetului de selecție (Ulrike Haberl-Schwarz – n.r.) să participe la niciuna dintre reuniunile comune, în această etapă avansată a negocierilor”.

Ambasadoarea Finlandei mai amintește, în finalul răspunsului pe care l-a adresat delegației PE, „să ia în considerare că ordinea preferințelor”, așa cum a fost adoptată de Consiliul UE, îl desemnează pe candidatul francez Jean Francois Bohnert pe primul loc.


Hot this week

Topics

Mai mult

    Apple folosește procesoare cu defecte în produsele sale de buget

    Apple folosește procesoare cu defecte minore în produsele sale...

    Cum omoară UE industria auto germană

    Industria auto germană s-a confruntat cu noi dificultăți în...

    Ministru spaniol, sex cu 2 prostituate românce in sediul Guvernului

    José Luis Ábalos, fostul ministru spaniol al Transporturilor, este...

    Români angajați de Iran pentru a înjunghia un jurnalist la Londra

    Un grup de bărbați români care acționau în numele...

    Ursii au apărut și in Olt

    Echipaje de jandarmi vor monitoriza zona de nord a...

    Articole relationate

    Categorii populare