”Ce zici, tata, de tîmpenia de listă pe care a încropit-o PNL-ul? Te enervezi? Îți faci sînge rău? Sau rîzi în hohote precum zeii olimpieni cînd vedeau gogomăniile pămîntenilor?”. Așa începe o scrisoare-metaforă scrisă de fostul liberal Theodor Paleologu tatălui său mort, regretatul Alexandru Paleologu, în care îi descrie în culori sumbre pe actualii liberali și pe președintele Klaus Iohannis,. relatează Inpolitics.

Spicuim din scrisoarea publicată pe siteul propriu:
”De cînd ai murit tu PNL-ul a mers din rău în mai rău. S-a aliat cu PSD-ul, a pus umărul la aducerea la putere a lui Ponta și Dragnea. Tăriceanu, care era atît de respectuos cu tine, și-a dat arama pe față în modul cel mai dezgustător, iar Crin Antonescu a confirmat din plin proasta părere pe care o aveai despre el. PNL-ul îmbrățișase cu voluptatea turpitudinii tot ce ai detestat și combătut în politica de după 89.”
”E o faună rîncedă și toxică. Îmi face fizic rău să respir același aer cu asemenea persoane. Cînd eram deputat, ajunsesem să intru în sala de ședințe prin față, ca să semnez în condica de prezență, după care ieșeam, ocoleam sala și intram prin spate, ca să nu trebuiască să dau mîna cu colegii de partid din primele rînduri (acolo stau cele mai mari lichele). Stăteam în spate, unde puteam citi, cît mai departe de înfipții și carieriștii din față”.


