Jandameria: Protestul din Piața Victoriei este ilegal

Jandarmeria Capitalei anunță că pentru organizarea manifestației din Piața Victoriei nu au fost respectate condițiile legii adunărilor publice în vigoare și precizează că în spațiul public au apărut mai multe informații false referitor la numărul jandarmilor trimiși în zonă, relatează Mediafax.


„Pentru organizarea acestei manifestații nu au fost respectate condițiile legii adunărilor publice în vigoare aceasta fiind anunțată pe rețelele de socializare, în mediul online și în mass-media. Jandarmeria Capitalei va asigura ordinea și liniștea publică și va lua toate măsurile pe care le consideră necesare, astfel încât să prevină incidentele care ar putea tulbura ordinea publică pe timpul desfășurării acestei manifestații. Vom face toate eforturile astfel încât activitatea firescă a instituțiilor publice, folosirea drumurilor precum și celelalte activități cotidiene sa nu fie afectate sau efectul să fie unul limitat”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Capitalei, remis MEDIAFAX.
Reprezentanții Jandarmeriei Capitalei transmit că în spațiul public au circulat mai multe informații și știri false cu privire la numărul de jandarmi angrenați în această misiune, „cu scopul de a crea emoție și a crește gradul de tensiune în rândul celor interesați să participe la această manifestație” și infirmă aceste informații.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polipticul lui Giotto expus la Iași

    Polipticul lui Giotto, o capodoperă găzduită și expusă la...

    Furtuna economică perfectă

    Tensiunile globale alimentează evoluții economice la fel de îngrijorătoare....

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    Articole relationate

    Categorii populare