SCANDAL LA PSD pe propunerile de miniștri la Dezvoltare și Transporturi: Pe cine vrea Dragnea

Propunerile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, Ministerul Transporturilor şi cel al Dezvoltării, Răzvan Cuc şi Daniel Suciu, au dus la certuri în şedinţa Comitetului Executiv al partidului, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

UPDATE: Comitetul Executiv Naţional al PSD i-a validat marţi pe deputaţii Răzvan Cuc – pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi pe Daniel Suciu – pentru cea de ministru al Dezvoltării Regionale, a anunţat la finalul şedinţei premierul Viorica Dăncilă.”Acestea sunt cele două nominalizări votate în cadru CExN, care, cred eu, trebuie acceptate de domnul preşedinte Iohannis”, a spus premierul.

Liviu Dragnea a propus ca la Dezvoltare să fie nominalizat Daniel Suciu, iar la Transporturi Răzvan Cuc, lucru care a provocat nemulţumire în rândul socia-democraţilor. Potrivit surselor citate, nemulţumirea a plecat de la faptul că Răzvan Cuc a fost ales deputat în Giurgiu, în organizaţia PSD condusă de Niculae Bădălău şi s-a transferat, recent, la organizaţia PSD Neamţ, condusă de Ionel Arsene. 

Propunerile liderului social democrat nu au fost încă votate în şedinţa Comitetului Executiv. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, marţi, înaintea şedinţei CEx, că Răzvan Cuc este susţinut de PSD Neamţ pentru funcţia de ministru al Transporturilor şi a precizat că Felix Stroe, liderul PSD Constanţa, nu poate să fie ministru, fiindcă nu este parlamentar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare