spot_img
1.1 C
București
vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAnalizeProcesul Zeiței Justiției

Procesul Zeiței Justiției

-

- Reclama -

de avocat Constantin Florin Durgheu

- Reclama -

Unul dintre evenimentele juridice de maximă importanță ale acestui an a fost cel al audierii de către Secția de Investigare a Magistraților, în calitate de suspect, a doamnei Laura Codruța Kovesi.

- Advertisement -

Evenimentul a stârnit, așa cum era ușor de anticipat, numeroase controverse, generând o mulțime de reacții, atât în favoarea, cât și în defavoarea fostului Procuror General și Procuror Șef D.N.A..

Susțin și cu acest prilej faptul că patima și susținerea necondiționată a nevinovăției sau a vinovăției d-nei Kovesi, indiferent de situația de fapt și de probele reale existente, nu sunt nici normale, dar nici benefice într-o societate în care este clamat statul de drept și supremația legii.

- Advertisement -

Susținătorii necondiționați ai doamnei Kovesi, chiar dacă nu mai sunt atât de mulți câți erau înaintea devoalării abuzurilor din cadrul Structurii Centrale și ale „Unităților de Elită” ale D.N.A., au fost și sunt extrem de vocali și … romantici (unii membri #rezist „au pavat” cu flori drumul d-nei Kovesi către intrarea din Parchetul General).

Aceștia afirmă răspicat pe toate canalele media posibile faptul că favorita lor este împiedicată de „ciuma roșie” să facă bine Europei din postura de Procuror Șef al Parchetului European.

Mai mult, partide precum U.S.R. și P.N.L., au ales negarea totală, susținând / clamând nevinovăția d-nei Kovesi, fără a avea răbdarea necesară să vadă probele care au fost și vor mai fi strânse până la finalizarea cercetărilor în dosarul în care favorita lor are calitatea de suspect.

În mod deloc surprinzător, unele Ambasade au ales aceeași cale susținând, nici mai mult nici mai puțin decât faptul că actuala putere politică încearcă discreditarea doamnei Kovesi într-un moment atât de important pentru cariera europeană a acesteia.

Absolut toți susținătorii doamnei Kovesi afirmă răspicat că citarea acesteia vineri, în calitate de suspect, nu este deloc întâmplătoare având în vedere faptul că dumneaei avea deja biletul de avion cumpărat pentru a merge în aceeași zi la Bruxelles.

În opinia susținătorilor d-nei Kovesi, citarea de vineri a fost premeditată cu gândul de a-i bloca acesteia drumul spre funcția atât de mult râvnită la nivel european, funcție din care ar urma să lupte cu înverșunare împotriva celor care fraudează fondurile europene.

De cealaltă parte, adversarii d-nei Kovesi, susțin faptul că, prin anchetele pe care le-a coordonat a distrus capitalul românesc trimițând la pușcărie numeroși oameni de afaceri români.

Mirarea acestora este maximă raportat la faptul că, într-o țară „atât de coruptă” precum România, nici un om important de afaceri american, german, olandez, francez sau englez nu a fost cercetat și nu a fost deferit justiției independente.

Adversarii d-nei Kovesi sunt uluiți de faptul că multinaționalele s-au descurcat atât de bine în „mediul corupt” de afaceri din România și au obținut profituri uriașe fără a fi infestate de virusul corupției, virus atât de răspândit în țara noastră …

Partide precum P.S.D. și A.L.D.E. afirmă răspicat faptul că „Zeița Justiției” trebuie să plătească pentru faptul că le-a trimis în mod nejustificat atât de mulți membri la pușcărie.

Adversarii d-nei Kovesi sunt scandalizați de reacțiile de susținere ale unor Ambasade și se întreabă, mai mult sau mai puțin retoric, de ce acestea nu au reacționat deloc în situația când oamenii politici sau de afaceri importanți din țara noastră au fost discreditați prin faptul că au fost citați la D.N.A., cu mici excepții fiind reținuți chiar în aceeași zi, în momente deosebit de importante pentru cariera lor politică sau pentru afacerile pe care le aveau.

Des evocate sunt momentele în care domnul Victor Ponta, Prim Ministrul României în acel moment, a fost citat la D.N.A. în ziua în care în Parlament se dezbătea o moțiune de cenzură și cazul domnului Gruia Stoica, important om de afaceri român care a fost citat la D.N.A. și reținut în urma audierii, într-un moment deosebit de important pentru afacerile sale, mai precis în momentul în care societatea pe care o conducea (Grup Feroviar Român) era pe cale să preia transportul feroviar din Croația.

Nu sunt uitate nici cazurile unor foști miniștri importanți care au fost reținuți și ulterior arestați în baza unor probe care s-au dovedit a fi ticluite.

Adversarii doamnei Kovesi sunt convinși de faptul că aceasta, în eventualitatea în care va deveni Șef al Parchetului European ar avea ca ținte exclusive România, Ungaria și Polonia, nefiind preocupată deloc de eventuala fraudare a fondurilor europene în țările vestice.

Personal consider că patima și exagerările nu sunt bune nici într-un sens, dar nici în altul. Pur și simplu trebuie să așteptăm ca orice susținere să depășească nivelul de simplă alegație după ce a fost dovedită prin probe certe, irefutabile.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img