Teodorovici, atacat din PSD în conflictul cu Tăriceanu

Vicepreşedintele PSD Doina Pană a declarat că Eugen Teodorovici a greşit din punct de vedere politic când a spus că nu ar trebui modificată OUG 114, pentru eliminarea taxei de 2% pentru companiile din energie, afirmaţie care l-a nemulţumit pe liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, transmite Mediafax.

Întrebată, duminică la Antena 3, dacă este în pericolul poziţia lui Eugen Teodorovici la conducerea MFP, Doina Pană a afirmat că nu, însă ieşirea publică a acestuia a fost una nefericită.

„Nu, poziţia exclus. Domnul Teodorovici e un profesionist. Din punctul meu de vedere domnul Teodorovici a greşit politic. Din punctul meu de vedere a fost nefericită ieşirea dumnealui publică, până să fie tranşată situaţia. Au fost discuţii foarte multe chiar înainte de a se ieşi cu ordonanţă de urgenă. E o ordonanţă foarte bună şi se referă la taxa pe lăcomie. Taxa apare în momentul în care faci exces, faci abuz. Spectrul e foarte larg şi atunci există un speţă două unde poate fi făcută o ajustare. Se va stabili şi exact ce se întâmplă cu modificarea acestei taxe pe lăcomie. Ea nu dispare, ea rămâne, dar cu mici ajustări”, a explicat Pană.

Reacţia vicepreşedintelui PSD vine după ce Călin Popescu Tăriceanu l-a sfătuit pe ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici să îşi ţină părerile pentru el atunci când comentează în legătură cu Ministerul Energiei, fiindcă nu cunoaşte cum funcţionează ministerul care este condus de un liberal. Liderul ALDE a adăugat că a discutat cu premierul Viorica Dăncilă care i-a spus că taxa de 2% pentru companiile din energie i se pare că va avea efecte defavorabile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    China vrea să devină lider mondial în producția de automobile până în 2030

    China intenționează să devină lider mondial în producția de...

    Scăderea consumului populației a însemnat -0,8 din PIB

    Consumul populației, motorul tradițional al creșterii economice românești, a...

    Păcăleala cu scăderea inflației

    Inflația a coborât la 6,2%, dar nu pentru că...

    Senatoarea Horga: Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time

    Am continuat lupta pentru eliminarea supraimpozitării contractelor part-time. Proiectul...

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Articole relationate

    Categorii populare