spot_img
1.2 C
București
luni, noiembrie 25, 2024
AcasăEconomieAgriculturaȘeful OMV, atac la americani: DESCHIDEM ȘAMPANIA

Șeful OMV, atac la americani: DESCHIDEM ȘAMPANIA

-

Directorul general de la OMV, Rainer Seele a declarat miercuri, pentru CNBC, că grupul austriac este bine pregătit pentru anul 2019 după rezultatele record din 2018, transmite Agerpres.

- Reclama -

Conform datelor comunicate anterior de OMV, în 2018, profitul net atribuibil acţionarilor s-a dublat până la 1,438 miliarde euro, iar profitul pe acţiune a urcat de la 1,33 de euro la 4,40 de euro. Cifra de afaceri a crescut cu 13%, până la 22,93 miliarde euro, iar profitul operaţional a crescut cu 23%, la 3,646 miliarde euro.

- Advertisement -

„Cu siguranţă, avem un motiv foarte bun să deschidem o sticlă de şampanie după rezultatele din 2018. Acesta a fost un an record pentru OMV, pentru că am redus în mod substanţial costurile, am avut o producţie record şi am anunţat că vom înregistra o nouă majorare a producţiei în 2019. În consecinţă, există motive pentru care OMV va înregistra performanţe foarte bune şi în 2019”, a spus Rainer Seele.

Întrebat despre decizia OMV de a continua să finanţeze proiectul gazoductului Nord Stream-2, în pofida presiunilor venite din partea SUA, Rainer Seele a răspuns că nu vrea să facă speculaţii cu privire la posibilele sancţiuni care ar putea fi impuse de Washington companiilor implicate în acest proiect, adăugând că politicienii europeni şi-au exprimat deja punctul de vedere conform căruia Europa este un teritoriu în care europenii trebuie să decidă.

- Advertisement -

„Mă uit mai mult spre Bruxelles şi mai ales spre Berlin, iar Berlinul este nemulţumit că există o interferenţă în procesul lor de luare a deciziilor. Noi credem că vom continua să construim această conductă. Am construit deja 600 de kilometri din acest gazoduct. Vom continua să finanţăm acest proiect, iar la finalul anului, atunci când conducta va fi gata, vom avea o sursă suplimentară de aprovizionare cu gaze naturale de care piaţa europeană are nevoie şi de aceea conducta Nord Stream-2 este foarte importantă pentru piaţa europeană”, a spus Rainer Seele.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img