Primarii amenință Guvernul cu proteste în Piața Victoriei

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat miercuri, după întâlnirea edililor cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, că dacă punctul lor de vedere nu va fi aprobat, se vor deplasa în faţa Guvernului pentru a protesta.

„Am convenit ca mâine la ora 12,00 să fim la Asociaţia Municipiilor, vom chema şi alţi primari şi dacă punctul nostru de vedere nu va fi aprobat, imediat ne vom deplasa în faţa Guvernului ca protest în numele cetăţenilor din România, pentru că noi reprezentăm cetăţenii din România şi banii nu se iau de la primari sau de la primărie, se iau de la oamenii care doresc dezvoltare”, a declarat Falcă.

Potrivit acestuia, în momentul de faţă până în 20% din bugetul de stat merge spre administraţiile locale, cel mai mic procent din Uniunea Europeană, Asociaţia Municipiilor din România solicitând o treime din acest buget.

„Noi cerem ca o treime din bugetul de stat să meargă către administraţia locală şi am convenit că 66,8%, cifra spusă de Ministerul de Finanţe, este obligatoriu să ne compenseze pentru a reduce pierderile din 2018, trebuie îndeplinită. În momentul în care va lipsi un procent, fiecare cetăţean pierde, înseamnă că Guvernul îşi bagă mâna în buzunarul cetăţenilor”, a mai spus Falcă.

Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Negoiţă, a declarat că aşteaptă un răspuns pozitiv, în sensul alocării a o treime din buget spre municipii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare