Academicianul Eugen Simion: Românii nu mai vor să fie români. Naționalismul a creat România Modernă. Acum termenul este identificat cu xenofobia

Academicianul Eugen Simion afirmă că de trei decenii românitatea trăieşte o mare criză morală şi identitară şi atrage atenţia că spiritul românesc e pus în discuţie într-un fel de pedagogie demoralizantă, transmite Agerpres.

„Noi trecem printr-o mare criză. Şi de trei decenii românitatea trăieşte o mare criză. Politicienii noştri spun că e o criză economică. Şi au dreptate. Probabil. Dar eu spun că mai mare este criza morală. Şi mai mare – acum se accentuează – este o criză identitară. Românii nu mai vor să fie români. (…) E pus în discuţie de universitari, de oameni onorabili spiritul românesc. Adică ‘Ce e asta, domne? Spiritul românesc?’. E înjurat Călinescu, este iar o ofensivă împotriva lui Călinescu pentru ultimul lui capitol ‘Specificul naţional’. Adică toată lumea este indignată: ‘Cum domne, nu mai suntem noi europeni?’. Vă rog să fiţi atenţi la acest fenomen, acest fenomen de criză identitară care e foarte grav. Şi câtă vreme a fost ţărănimea română şi a fost boierimea română, nu era primejdia, pentru că de-acolo pornea totdeauna o susţinere”, a spus Simion, la o întâlnire cu studenţi şi cadre didactice, desfăşurată în Sala de consiliu a Facultăţii de Litere.

El a susţinut că trebuie să fim „români cu faţa spre universalitate” şi a criticat faptul că „naţionalismul este identificat cu xenofobia”.

„Astăzi suntem puţin risipiţi. Păi cum? Dacă nu respectăm principiile lui Maiorescu! ‘Noi trebuie să fim români cu faţa spre universalitate’. O propoziţie pe care o amintesc mereu şi care este esenţială – Să fim români cu faţa spre universalitate. Da. Asta e. Ori, cealaltă atitudine… Uitaţi-vă la media românească, la ce se spune despre români. Ce vrei, domne? Români…Vai de capul lor. Nu sunt buni de nimic’. Face un fel de pedagogie negativă, care e demoralizantă pentru acest popor. De aceea, mi se pare că trebuie să fim foarte atenţi. Pentru că, altfel, ne paşte – dacă nu suntem chiar atinşi – de un alt fel de sovietism. Sunt în fond cam aceleaşi teze altfel coafate. (…) Nu vorbeam despre naţionalism. (…) Tot secolul al XIX-lea a trăit sub umbrela acestui concept. Aşa s-a creat România Modernă. (…) Acum, termenul este identificat cu xenofobia”, a mai spus Eugen Simion.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski a lovit cu o bombă in Monaco

    Trei persoane au fost rănite, dintre care două grav,...

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Cioloș se visează Titulescu

    „𝐂𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐨𝐬̦ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐟𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚...

    Ruptură in tabăra lui Macron înainte de prezidențiale

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a...

    Articole relationate

    Categorii populare