Opoziția ungară anunță o mare manifestație sâmbătă la Budapesta: 2019, ”anul rezistenţei” împotriva premierului Viktor Orban

Deputaţii opoziţiei din Ungaria şi-au afişat joi unitatea, jurând că anul care tocmai a început va deveni ”anul rezistenţei” împotriva premierului Viktor Orban, cu două zile înainte de o nouă manifestaţie antiguvernamentală prevăzută să aibă loc la Budapesta, transmit AFP și Agerpres.

„Jurăm să facem din 2019 anul rezistenţei, în interiorul şi în afara parlamentului, cu unitatea şi cooperarea tuturor partidelor din opoziţie”, au declarat deputaţii în cadrul unei ceremonii inedite organizate pe un frig glacial în faţa clădirii legislativului din Budapesta.

Odată trecut „armistiţiul” sărbătorilor, opoziţia, sindicatele şi societatea civilă speră să reunească zeci de mii de oameni sâmbătă în capitala ungară pentru a-şi relansa mişcarea de protest împotriva reformelor adoptate în decembrie, în special cele referitoare la legea muncii. Denunţate de critici drept favorabile „sclaviei”, amendamentele la legea muncii prevăd creşterea la 400 a numărului de ore suplimentare pe care angajaţii pot fi solicitaţi să le presteze anual, adică două luni de muncă în plus, pe care angajatorul le poate plăti trei ani mai târziu.

Aceste măsuri au determinat înaintea Crăciunului o serie de manifestaţii care au fost însoţite pe alocuri şi de violenţe, atât la Budapesta cât şi în provincie, mobilizare rar întâlnită în Ungaria, notează AFP.

Opoziţia cere şi anularea reformelor din justiţie care, susţine ea, ameninţă să reducă independenţa magistraţilor, precum şi mai multă libertate pentru media publice.

Reales fără probleme în aprilie pentru un al treilea mandat consecutiv, premierul Viktor Orban şi-a continuat măsurile în vederea instalării unei aşa-zise democraţii „iliberale”. Partidul Fidesz şi aliaţii săi şi-au adjudecat atunci, cu 48% din voturi, două treimi din parlament, graţie şi unui sistem electoral foarte favorabil, majoritate care le-a permis lansarea de reforme constituţionale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump și Musk au făcut pace pe 100 milioane de dolari

    Miliardarul Elon Musk și președintele american Donald Trump și-au...

    Scandalul întâlnirii șefei CCR cu Bolojan

    Doamna Președinte CCR Simina Tanasescu, sunt necesare precizări cu...

    Cerealele ucrainiene, o nouă lovitură pentru fermierii români

    Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) solicită, într-o scrisoare...

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Articole relationate

    Categorii populare