László Tőkés la 29 ani de la evenimentele de la Timișoara: A fost și o revoltă religioasă

În opinia lui László Tőkés, revolta populară care a avut loc în decembrie 1989, la Timişoara, şi care a răsturnat dictatura lui Ceauşescu, a reprezentat şi o revoltă religioasă, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Fostul pastor reformat al Timişoarei a vorbit despre acest
lucru sâmbătă, cu ocazia comemorării a 29 de ani de la izbucnirea
revoltei, la masa rotundă româno-maghiară organizată la Centrul
Reformat “Új Ezredév” din Timişoara.

Acesta a reamintit că, în urmă cu 29 de ani, la slujbele
religioase de la biserica reformată veneau, în fiecare duminică,
600-700 de persoane, iar primii care s-au alăturat enoriaşilor
reformaţi au fost membrii unei biserici baptiste. Iar la
demonstraţiile de după căderea dictaturii, s-a scandat, deseori la
Timişoara, “există Dumnezeu”. László Tőkés a adăugat că spiritul
ecumenic al Timişoarei a continuat să existe şi după dictatură.
Timp de cel puţin zece ani, liderii confesiunilor religioase din
Timişoara au comemorat împreună evenimentele din decembrie 1989.
Este importantă menţinerea acestui spirit ecumenic, al acestui
spirit creştin exprimat cândva la Timişoara, a spus Lászlő Tőkés,
în opinia căruia astăzi sunt puse la îndoială până şi rădăcinile
creştine ale Europei.

Despre necesitatea ecumenismului a vorbit şi scriitoarea Ramona
Băluţescu din Timişoara, în opinia căreia, dintre bisericile
creştine, cea ortodoxă este cea mai puţin receptivă la această idee.

Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara a reamintit
că în 1989, timişorenii şi-au exprimat solidaritatea nu cu
maghiarul László Tőkés, ci cu un concetăţean de-al lor, timişorean.
Şi asta întrucât au văzut în el pe cineva care a spus ceea ce
simţeau şi ei, dar nu au avut curajul s-o spună. În 1989, românii
şi maghiarii au fost uniţi de un duşman comun, a adăugat acesta.
“Am putea fi uniţi şi fără avea un duşman comun”, a declarat.

Politologul Barna Bodó a subliniat că românii şi maghiarii de
fapt sunt interesaţi în realiyarea acestei unităţi, pentru a căuta
împreună răspunsuri la provocările globalizării. Ar fi benefic,
totodată, să îşi armonizeze poziţia faţă de transformarea UE şi să
aibă o singură voce şi în privinţa protejării comunităţilor etnice
române şi maghiare din Ucraina.

În cadrul evenimentului comemorativ a fost deschisă spre
semnare timişorenilor declaraţia prezentată şi semnată în luna
octombrie, la Cluj-Napoca, prin intermediul căreia personalităţi
române şi maghiare solicită în comun ca centenarul românesc să
ofere ocazia îndeplinirii speranţelor ambelor comunităţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AnimaWings, noul BlueAir?

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Cseke Attila i-a pus cruce lui Siegfried

    Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Capacitatea de foraj în ape adânci a Chinei atinge nivelul de 5.000 de metri

    Nava oceanică de foraj Mengxiang („Visul”, n.r.) a Chinei...

    Kelemen Hunor: Va fi un eșec pentru PNL dacă merge la Curtea Constituțională

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre iniţiativa...

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Articole relationate

    Categorii populare