Discuții privind reglementarea bacșișului

Bacşişul trebuie reglementat prin lege, să fie dat voluntar în semn de apreciere pentru serviciile primite, dar să fie fiscalizat prin apariţia lui pe nota de plată, a apreciat, miercuri, preşedintele Asociaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România – HORA, Dragoş Petrescu, într-o conferinţă de specialitate.

„Acest tips nu este reglementat în prezent, în România. Prima propunere de reglementare a tips-ului a venit printr-o ordonanţă de urgenţă, din 2015, când s-a încercat reglementarea acestuia atât în industria ospitalităţii, cât şi în a taximetriei. La nivel european, există ţări care au reglementat tipsul, cum se gestionează administrativ şi fiscal Germania, Italia, Cehia, dar există şi ţări în care nu există reglementări. Propunerea noastră este ca în România să fie evidenţiat pe bonul fiscal, cu o linie separată, astfel încât să fie extras din zona de TVA şi impozitat cu 10%, ca venit din alte surse, aşa cum este prevăzută în zona jocurilor de noroc”, a precizat Dragoş Petrescu.

Acesta spune că o lege în acest sens ar duce la transparentizarea acestor venituri, care reprezintă o sumă „importantă„, undeva între 5% şi 20% din cifra de afaceri a operatorilor la nivel european.

Hot this week

Topics

Mai mult

    DOVADA că Siegfried nu vrea să ajungă premier

    Faptul că propunerea de Guvern a lui Siegfried Mureșan...

    Editorialistul Euractiv susține că Zelenski vrea să păcălească cu bani Occidentul

    Editorialistul Euractiv Thomas Moller-Nielsen a pus la îndoială afirmațiile...

    Macron ar mai vrea mandate prezidențiale

    Președintele francez Emmanuel Macron a evocat posibilitatea revenirii la...

    Minorii reprezintă jumătate dintre suspecții în atacurile asupra comunității LGBT in Belgia

    Aproape jumătate dintre suspecții de infracțiuni motivate de ură...

    Vučić după discuția telefonică cu Putin: Vom avea un preț mic la gaze

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a discutat sâmbătă telefonic cu...

    „Trucurile” lui Xi in America

    În timpul vizitei sale în Statele Unite și al...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Un sictir imens

    de Adriana Stoicescu, judecător Coana Zoițica și justiția Pe mine personal...

    Problema locuințelor, tema electorală fierbinte a Europei: Cum a rezolvat Viena

    În multe mari aglomerări urbane europene, lipsa locuințelor accesibile...

    Articole relationate

    Categorii populare