Șeful DGA, acuzat de plagiat/ Cătălin Ioniţă: Dacă este ceva în neregulă, vreau să îmi asum. Sunt un om care, de-a lungul carierei, şi-a asumat orice

O parte dintr-un capitol al lucrării de doctorat a şefului Direcţiei Generale Anticorupţie Cătălin Ioniţă, intitulată „Criminogeneza infracţiunilor cibernetice” şi susţinută în 2012, este identică unui fragment dintr-un articol cu titlul „Probleme juridice privind conţinuturile negative din Internet” apărut în 2003 într-o publicaţie juridică. Chestorul Cătălin Ioniţă afirmă că a făcut totul cu bună credinţă, că cele mai multe texte sunt scrise de el, iar restul sunt preluate din materialul bibliografic şi că lucrarea sa este conformă standardelor de la momentul prezentării şi susţinerii ei, scrie News.ro.

Mai multe pagini din capitolul VII al lucrării de doctorat a lui Cătălin Ioniţă, referitor la „Concluzii şi propuneri de lege ferenda”, sunt identice cu cele ale secţiunii „Pornografia infantilă în internet”, din articolul „Probleme juridice privind conţinuturile negative din Internet” scris de avocatul Horaţiu Dan Dumitru, în numărul 3/2003 al publicaţiei „Pandectele romane”.

Chestorul Cătălin Ioniţă a declarat pentru News.ro că a făcut totul cu bună credinţă, iar lucrarea a fost citită de mai mulţi profesori şi că, dacă este ceva în neregulă, vrea să îşi asume.
„Vreau să ştiţi că am făcut totul cu bună credinţă. Cele mai multe texte sunt scrise de mine, iar restul sunt preluate din materialul bibliografic. Lucrarea a fost coordonată după standardele de atunci şi a fost citită de mai mulţi profesori. Nu exista la momentul acela posibilitatea de verificare a plagiatului. Cred că trebuie analizat şi în contextul respectiv. Dacă este ceva în neregulă, vreau să îmi asum. Sunt un om care, de-a lungul carierei, şi-a asumat orice”, a afirmat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președinta regiunii Madrid: Prefer un român, oricât de român ar fi

    O replică rostită în parlamentul regional de la Madrid...

    Jumătate dintre elevii României nu ştiu matematică şi română

    Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat că...

    Trump a „anexat” și 2 insule franțuzești

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că arhipelagul Saint-Pierre...

    Cum încearcă republicanii să recâștige publicul înaintea alegerilor din noiembrie: ȚINTA ȘI BANII

    Partidul Republican din Statele Unite investește milioane de dolari...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Blestemul unui popor sufocat

    de Adriana Stoicescu, judecător Gând de seară blândă, într-o lume...

    Articole relationate

    Categorii populare