UE și NATO vor „detensionarea” conflictului între Ucraina și Rusia

Uniunea Europeană şi NATO au făcut apel duminică seară la „detensionare” în Marea Azov şi au cerut Moscovei „să restaureze libertatea de trecere” prin strâmtoarea Kerci, relatează AFP.

„Aşteptăm de la Rusia să restaureze libertatea de trecere prin strâmtoarea Kerci şi facem apel la toate părţile să acţioneze cu maximum de reţinere pentru a se ajunge la o detensionare imediată a situaţiei”, a precizat UE într-un comunicat.

La rândul său, NATO a făcut apel „la reţinere şi la detensionare” prin vocea unei purtătoare de cuvânt.

Forţele navale ucrainene au acuzat duminică Rusia că a capturat trei dintre navele sale, după ce a tras asupra lor, rănind două persoane aflate la bord, în strâmtoarea Kerci, care separă Crimeea de Rusia şi prin care se face accesul în Marea Azov. Ulterior, serviciul rus de securitate FSB a recunoscut că navele sale de frontieră au deschis focul asupra navelor ucrainene şi că au rănit trei marinari ucraineni, dar pretinde că la mijloc ar fi intrarea ilegală în apele sale teritoriale.

Evenimentele din Marea Azov arată la ce poate duce „dispreţul faţă de regulile de bază ale cooperării internaţionale”, estimează UE în comunicatul său, notând că „construcţia podului de la Kerci (de către Rusia) a fost realizată fără consimţământul Ucrainei şi constituie o nouă încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale” a acestei ţări.

UE „nu recunoaşte şi nu va recunoaşte anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia”, conchide comunicatul.

NATO afirmă la rândul său că „susţine total suveranitatea Ucrainei şi integritatea sa teritorială, inclusiv drepturile sale de navigare în apele sale teritoriale”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Teheran: Ucraina e o „țintă legitimă” datorită ajutorului dat Israelului

    Teritoriul Ucrainei a devenit o țintă legitimă pentru Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare