Ivanka Trump ar putea fi acuzată de folosirea unui cont privat de e-mail

Ivanka Trump, fiica preşedintelui american Donald Trump, ar putea fi vinovată de încălcarea reglementărilor federale din SUA, dacă se confirmă că a folosit un cont privat de e-mail pentru coordonarea unor activităţi guvernamentale, scrie luni ziarul Washington Post, citat de Reuters și Agerpres.

Potrivit cotidianului, un birou de avocatură care o reprezintă pe Ivanka Trump a declarat că aceasta a folosit un cont privat de corespondenţă electronică, dar niciunul din mesaje nu conţinea informaţii secrete şi majoritatea se refereau la programarea activităţilor. Aceeaşi sursă a precizat că ea nu a mai folosit contul respectiv după ce i s-au adus la cunoştinţă reglementările aplicabile.

În campania sa electorală din 2016, Donald Trump a atacat-o pe contracandidata sa democrată, Hillary Clinton, pentru utilizarea unui server privat de e-mail în perioada când a fost secretar de stat al SUA, precum şi pentru ştergerea unui volum mare de date.

Reuters observă că şi ginerele preşedintelui Trump, Jared Kushner, de asemenea consilier la Casa Albă, a folosit un cont privat de e-mail, deşi subiectul corespondenţei lui Clinton a fost notoriu şi s-a aflat în centrul atenţiei publice timp de câteva luni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare