SUA amendează Societe Generale cu 1,34 miliarde USD

Banca franceză de investiţii Societe Generale a acceptat să plătească amenzi de 1,34 miliarde de dolari în Statele Unite, pentru „practici nesigure şi precare”, a anunţat luni Federal Reserve, banca centrală a SUA, citată de DPA.

Federal Reserve a comunicat că a amendat Societe Generale din cauza „politicilor şi procedurilor insuficiente pentru asigurarea conformităţii activităţilor” din afara SUA cu legislaţia americană privind sancţiunile. În sancţionarea băncii franceze au fost implicate şi alte agenţii şi departamente guvernamentale de la Washington. Potrivit AFP, banca a încălcat diferite embargouri impuse de Statele Unite, în special împotriva Cubei şi, în măsură mai mică, împotriva Iranului şi a altor ţări.

Măsurile sunt mai dure decât se aştepta. Societe Generale anunţase în că din septembrie că dialoghează intens cu oficialităţi americane. Amenzile din SUA se adaugă altor scandaluri în care a fost implicată banca, inclusiv stabilirea dobânzii directoare Libor şi afacerile din Libia, menţionează DPA.

Frederic Oudea, director general al băncii, citat de AFP, a declarat: „Recunoaştem şi regretăm lipsurile identificate (…) şi am cooperat cu autorităţile americane pentru a închide aceste dosare”.

Societe Generale a încheiat cu procurorul federal al statului New York un acord de suspendare a urmăririi penale pentru încălcarea regimului sancţiunilor impuse de SUA, precizează AFP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Articole relationate

    Categorii populare