Varianta în limba română a Tratatului de la Trianon va fi expusă la București

Varianta în limba română a Tratatului de la Trianon, din 1920, va fi expusă din 15 noiembrie, la Muzeul Municipiului Bucureşti, documentul aparţinând fostului senator hunedorean Haralambie Vochiţoiu, după ce acesta l-a cumpărat la o licitaţie publică, în urmă cu trei ani, din colecţia fondatorului Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor.

„Este un lucru foarte important ca bucureştenii sau cât mai mulţi dintre români să poată vedea acest document în original, pentru că, până la urmă, el este certificatul de naştere al statului unitar român modern, al cărui centenar în sărbătorim anul acesta”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Haralambie Vochiţoiu.

Documentul va fi expus la Muzeul Municipiului Bucureşti, din Palatul Şuţu, timp de două săptămâni, pentru a putea fi văzut de cât mai multă lume în preajma Zilei Naţionale a României.

„Documentul este original, singurul de acest fel în limba română, de la 1920. L-am cumpărat la o licitaţie publică din colecţia fostului senator Corneliu Vadim Tudor. După decesul acestuia, familia l-a scos la vânzare şi eu l-am achiziţionat în urmă cu vreo trei ani. Anul acesta, doresc să-l vadă şi să se bucure de acest document cât mai mulţi români”, a arătat deţinătorul documentului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Omul Nou, subspecia trepanaților de rit nou

    de Adriana Stoicescu, judecător Citind ultimele emanatii ale trepanatilor de...

    General KGB-FSB, găsit mort la Moscova. S-ar fi sinucis

    Generalul-maior în retragere al FSB, Igor Laptev, a fost...

    Festivalul cehilor Banat din Eibenthal, pe Clisura Dunării

    Timp de cinci zile, Eibenthalul este gazda concertelor de...

    Trump dă vită ieftină in înainte de alegeri

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat vineri suspendarea tarifelor...

    Articole relationate

    Categorii populare