Deputatul mitralieră despre Valiza din Teleorman

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că apariţia valizei cu documente Tel Drum ar fi o încercare a unor oameni „asociaţi cu securitatea” de a crea un eveniment înaintea CEx de luni al partidului, referindu-se la unii pucişti din interiorul formaţiunii.

„Cred că este o încercare a unor indivizi asociaţi cu securitatea de a produce un fel de eveniment înainte de CEx, şi când mă refer la asta, mă refer la probabil unii dintre puciştii din partidul nostru. Adică apariţia unor astfel de prostii cu o zi înainte de CEx este foarte clară, este exact modelul securist, apare o chestie ca să mai pui greutate împotriva preşedintelui partidului. Toate anchetele s-au făcut până acum de procurori şi eu nu cred în aşa ceva, nu cred în primul rând în legătura preşedintelui Dragnea cu o companie de construcţii, ce treabă are? Toţi preşedinţii de Consilii Judeţene au în judeţele lor 5-7, 1-2 companii de construcţii, asta nu înseamnă că ei sunt proprietarii companiilor de construcţii”, a declarat, duminică seară, pentru MEDIAFAX, deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare