Ponta: PSD a propus întocmirea unui registru al românilor care trăiesc în afara granițelor țării

PSD a propus la întâlnirea cu președintele Klaus Iohannis întocmirea unui registru al românilor care trăiesc în afara granițelor țării, iar activitatea Parlamentului să fie pe modelul legislativului european, a anunțat miercuri președintele partidului, Victor Ponta, transmite Agerpres.

„Suntem de acord și ne dorim ca în cursul acestei sesiuni parlamentare să repornim cele două comisii — Comisia de modificare a legilor electorale și cea de revizuire a Constituției. Referitor la legile electorale, o preocupare specială pentru asigurarea votului românilor din afara granițelor, iar aici am propus ca organizarea votului să fie în atribuțiile Autorității Electorale Permanente care a organizat foarte bine în țară, noi urmând să punem la dispoziție toate mijloacele logistice necesare pentru ca AEP să—și îndeplinească această atribuție. Am propus de asemenea întocmirea unui registru al românilor care trăiesc în afara granițelor, în așa fel încât AEP să știe cum se poate organiza, fie că e vorba de secții de vot, fie că e vorba de votul prin corespondență să nu mai existe probleme„, a spus Ponta la Palatul Cotroceni după întâlnirea delegației PSD cu președintele Klaus Iohannis.

El a adăugat că PSD a reiterat sprijinul pentru o modificare a regulamentelor celor două camere parlamentare, pornind de la solicitarea președintelui Iohannis referitoare la proceduri cât mai rapide privind ridicarea imunității parlamentare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Zelenski cere un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus astăzi un armistițiu...

    Șoc la Kiev: Ce îi doare pe ucrainieni cel mai tare

    Kievul este „șocat și uluit” de declarația președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare