Omagiu Național vineri la Paris pentru Charles Aznavour

Premierul armean Nikol Pashinyan se află printre cele 200 de personalităţi invitate vineri, la Paris, pentru a lua parte la omagiul naţional dedicat cântăreţul Charles Aznavour, decedat luni, la vârsta de 94 de ani. Artistul va fi înmormântat sâmbătă, în ”strictă intimitate”, la Montfort-l’Amaury, în apropiere de Paris, au informat joi surse din cadrul primăriei, potrivit AFP, transmite Agerpres.

Pashinyan se va afla vineri alături de Emmanuel Macron, care va ţine un discurs în memoria cântăreţului, în Curtea de onoare a Palatului Invalizilor.

Omagiul naţional va debuta la ora locală 10:00 (08:00 GMT) cu trecerea în revistă a gărzii de către şeful statului, care va fi acompaniat de soţia sa, Brigitte.

La ceremonie, au mai fost invitaţi foşti preşedinţi ai Franţei şi reprezentanţi ai celor mai importante instituţii ale statului. Vor asista, de asemenea, membri ai comunităţii armene şi personalităţi ale scenei culturale. Ceremonia va fi difuzată în direct pe mai multe posturi de televiziune: France 2, francinfo canal 27, BFMTV, LCI, CNews.

Înmormântarea artistului va avea loc sâmbătă, la aproximativ ora 13:00, în cimitirul datând din secolul al XVI-lea şi clasat monument istoric din Montfort-l’Amauryal, o mică localitate preferată de multe celebrităţi, situată la 45 de kilometri vest de Paris.

Artistul va fi depus în cavoul familiei, unde sunt înmormântaţi părinţii şi fiul său, Patrick, decedat la vârsta de 25 de ani.

Charles Aznavour a locuit timp de mai mulţi la Galluis, o localitate din apropiere, la finele anilor 60, şi „se plimba deseori la Montfort-l’Amaury”, unde se întâlnea, printre alţii, cu prietenul său Johnny Hallyday, a precizat sursa citată.

Sâmbătă dimineaţă, la ora 10.00, în catedrala armeană Saint-Jean-Baptiste din arondismentul VIII Paris va avea loc o ceremonie religioasă la care vor avea acces doar familia, apropiaţi şi oficiali.

Hot this week

Topics

Mai mult

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    The Atlantic: De ce Trump pierde războiul comercial cu Canada

    Negocierile dintre SUA și Canada au eșuat oficial. Urmează...

    Articole relationate

    Categorii populare