Pavel Klimkin, ministrul ucrainean de Externe, a declarat vineri că există riscul separării de Ucraina a regiunii Transcarpatia, dar şi a altor zone unde sunt prezente „comunităţi româneşti şi bulgare”, informează agenţia de ştiri Tass citată de Mediafax.
„Zakarpattia (regiunea Transcarpatia, n.red) este o zonă foarte riscantă în ceea ce priveşte aplicarea metodelor hibride”, a declarat oficialul ucrainean, aparent făcând referire la războiul hibrid despre care Kievul susţine că Moscova îl poartă împotriva Ucrainei şi ţărilor occidentale.
„Riscuri există şi în alte regiuni, unde locuiesc comunităţi româneşti şi bulgare”, a adăugat Klimkin.
În regiunea Transcarpatia trăiesc numeroşi etnici români, unguri şi ruteni, iar ucrainenii sunt minoritari în unele oraşe.
Transcarpatia (în ucraineană Закарпатська область) este o regiune din Ucraina. Capitala sa este orașul Ujhorod. S-a constituit în 1919 și 1939 respectiv ca republică Huțulă și ca stat Carpato-Ucrainean, fiind în ambele cazuri, desființată și anexată respectiv de Ungaria sovietică și de Ungaria horthystă.
Teritoriul Transcarpatiei actuale a făcut parte, până în 1918, din regatul Ungariei, care organizase în regiune comitatele Maramureș, Ugocea, Bereg și Ung.
În 1918, delegații ale minorității române din satele Maramureșului de Nord au participat la adunarea de la Alba Iulia și au cerut unirea întregului Maramureș cu Regatul României. Rutenii majoritari au cerut la 8 noiembrie 1918 la Prešov separarea de Ungaria. În vreme ce consiliile întrunite în regiune reușiseră să obțină o mai mare autonomie în cadrul statului maghiar, diaspora ruteană a cerut independența totală. Un consiliu întrunit la Hust în aceeași lună s-a pronunțat în favoarea unificării teritoriului cu Republica Populară a Ucrainei Occidentale, un stat cu existență temporară în 1918, care revendicase teritoriul. Reanexată în 1919 de Republica Sovietică Ungară (stat ce se dorea o construcție multinațională comunistă), regiunea a fost ocupată de România în timpul războiul româno-ungar din 1919, după care a predat teritoriul în august 1919 autorităților ungare reconstituite. După constutuirea noului stat Cehoslovacia a apărut ideea incorporării teritoriului în noul stat, idee care a fost acceptată la conferință. România nu revendicase teritoriul, Rusia era în mijlocul revoluției, Ungaria era un stat învins instabil, iar Republica Populară Ucraineană a fost considerată ca fiind o construcție neviabilă.
După anexărea de către Germania în 1938 a mai multor teritorii cehoslovace și după Acordul de la München în urma arbitrajului de la Viena în 1939, regiunea a primit o autonomie mai largă și Carpato-Ucraina s-a declarat ca și Slovacia independentă. Ungaria a ocupat-o total, deși arbitrajul îi acordase doar partea de sud-vest.
În toamna lui 1944, trupe sovietice au pătruns pe teritoriu. Autoritățile cehoslovace au revenit din exil la Hust pentru a reorganiza administrația. Sovieticii au organizat o administrație paralelă cu sediul la Muncaci. După luni de negocieri, delegația cehoslovacă a fost obligată să părăsească provincia în februarie 1945 și, după ce a orchestrat o lovitură de stat la Praga, Uniunea Sovietică a anexat Transcarpatia și a alipit-o la RSS Ucraineană.
În 1991, după destrămarea URSS, regiunea a revenit Ucrainei, care a organizat-o sub forma actuală în raioane cu reședința la Ujhorod.