TRUMP ANUNȚĂ DESECRETIZAREA UNOR DOCUMENTE: Ținta e fostul șef al FBI

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a ordonat luni Departamentului Justiţiei să desecretizeze noi informaţii privind ancheta presupusului amestec al Rusiei în alegerile americane, transmit Reuters și Agerpres.

Preşedintele Trump a cerut şi publicarea în formă neredactată a mesajelor text privind aceeaşi anchetă trimise de fostul director al FBI James Comey fostului său adjunct Andrew McCabe şi altor oficiali.

Casa Albă a anunţat că Departamentul Justiţiei şi şeful comunităţii naţionale de informaţii trebuie să facă publice încă 20 de pagini de rezultate ale mandatelor de supraveghere obţinute de Biroul Federal de Investigaţii (FBI) legate de fostul consilier de campanie Carter Page.

De asemenea, FBI trebuie să prezinte rapoartele interogatoriilor lui Bruce Ohr, oficial din cadrul Departamentului Justiţiei, din cadrul anchetei referitoare la Rusia, a precizat purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei americane, Sarah Sanders.

Departamentul Justiţiei a comunicat că acţionează pentru aducerea la îndeplinire a ordinului prezidenţial, un act care „declanşează un proces de revizuire a desecretizării efectuat de diferite agenţii din cadrul comunităţii de informaţii, împreună cu avocatul Casei Albe, pentru a încerca să garanteze siguranţa intereselor de securitate naţională”. „Departamentul şi Biroul Federal de Investigaţii colaborează deja cu Directorul pentru Informaţiile Naţionale pentru a se conforma ordinului preşedintelui”, a precizat un purtător de cuvânt.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Articole relationate

    Categorii populare