Crin îl desființează pe Ponta în scandalul pozelor

„Hârjoana” dintre Victor Ponta şi Liviu Dragnea reprezintă doar „o penibilă răfuială de mahala, care nu rezolvă problema statului paralel”, a afirmat marţi fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu.

Antonescu afirmă că nu a participat la întâlnirile de la care Victor Ponta publică acum fotografii cu Liviu Dragnea, alături de şefi de instituţii, dar apreciază că astfel de fotografii „nu dovedesc nimic”.

„Nu am participat la astfel de întâlniri private nu făceam parte din grupul respectiv. (…) Mie, de altfel, mi se pare că, în raport cu afirmaţiile foarte serioase, foarte grave pe care şi domnul Dragnea le face şi domnul Ponta le face despre domnul Dragnea, apariţia unor fotografii nu înseamnă nimic decât o cădere în ridicol. Adică nici unul nici altul – în cazul nostru domnul Ponta – nu-şi poate susţine afirmaţiile cu o fotografie sau alta. E vorba de oameni despre care fotografiile în sine, ca să fim sinceri, nu dovedesc nimic. Pentru cine a trăit în perioada respectivă cred că lucrurile sunt destul de clare. Pentru mine sunt clare, ele sunt istorie. Conflictul de astăzi mi se pare mai puţin semnificativ, între cei doi poate că e semnificativ sau spune ceva despre o anumită condiţie a fiecăruia. (…) Dacă cineva ar dori să facă lumină asupra unor aspecte istorice, asupra raporturilor dintre domniile lor şi capii unor instituţii de securitate din România din toţi aceşti ani, atunci ar trebui să spună lucruri serioase, nu câte o poză făcută la aniversări sau unde se duceau ei”, a declarat Antonescu la Digi TV.

Întrebat dacă ştie ce înseamnă conceptul de „stat paralel”, folosit de liderul PSD, Liviu Dragnea, Antonescu a arătat că este „o temă serioasă care se poate discuta în alţi termeni şi în alte împrejurări”.

„Hârjoana dintre domnul Ponta şi domnul Dragnea este doar o penibilă răfuială de mahala care nu poate să lumineze, să ne facă să înţelegem sau să rezolvăm problema statului paralel sau cum l-om numi. Problema de fond – şi eu nu cred că e momentul să o dezvoltăm acum – este că într-o bună perioadă, cred că aproape un deceniu dacă nu mai mult, a existat un amestec cu totul nesănătos: pe de o parte instituţii care nu aveau nevoie şi voie să facă politică, au făcut politică şi, mai ales, pe de altă parte, politicieni majori, de mare importanţă, care au încercat să arunce aceste instituţii în jocul politic, să se folosească de ele, să colaboreze neloial. Asta este problema cu adevărat şi ea nu se rezolvă cu fotografii”, a arătat fostul lider liberal.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Premierul finlandez: Încălcarea spațiului aerian finlandez de către dronele ucrainene este inacceptabilă

    Prim-ministrul finlandez Petteri Orpo a declarat că încălcarea spațiului...

    Războiul african intre China și Taiwan

    Taiwanul și China sunt implicate într-o luptă diplomatică privind...

    Kremlin: Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură cu Europa

    Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură...

    Cât va câștiga Rusia din creșterea prețurilor la petrol

    Veniturile bugetare suplimentare pentru Federația Rusă, datorate creșterii prețurilor...

    Prima victimă americană a războiului din Iran

    Compania aeriană low-cost Spirit Airlines şi-a încetat operaţiunile sâmbătă,...

    Consilierul pe securitate națională a lui Nicușor: România nu e vitală pentru SUA

    „Realitățile geopolitice globale sunt în evoluție”, a declarat Marius...

    Putin face o zonă turistică pentru jocuri de noroc

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat legea privind crearea...

    In timp ce economia românească se prăbușește cea a Serbiei a crescut cu 3% din PIB doar in primul trimestru

    Prim-vicepreședintele Guvernului Serbiei și ministrul Finanțelor, Siniša Mali, s-a...

    Articole relationate

    Categorii populare