Scandalul spionajului pe WhatsApp din PSD

Primarul general Gabriela Firea spune că ministrul de Interne Carmen Dan a venit pregătită în şedinţa CEx PSD cu hârtii care reprezentau discuţii private pe WhatsApp, după ce în urmă cu un an a recunoscut că are discuţii, de pe aceeaşi aplicaţie, ale unui senator şi că sunt uşor de interceptat.

„Doamna ministru a scos dintr-un dosar, deşi nu cred că avea de unde să ştie ce voi spune eu, decât dacă îmi urmăreşte corespondenţa, probabil, a scos nişte foi că sunt xeroxuri convorbiri private dintre doamna prefect şi un secretar de stat. Am întrebat <<Doamne ministru, ne spionaţi? Ne urmăriţi? Ne controlaţi mesajele, WhatsApp-urile?>> A întors atunci discuţia şi a spus că domnul secretar de stat i-a pus la dispoziţie. I-am spus că <<dumneavostră mi-aţi spus acum un an să am grijă ce transmit pe WhatsApp pentru că dumneavoastră aveţi whatsapp-urile unui senator din Bucureşti şi să fiu precaută şi atentă>>. dacă la acest nivel am ajuns. Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi, cu o doamnă ministru de Interne care vine la Comitetul Executiv pregătită în apărarea sa cu nişte mesaje private”, a declarat Gabriela Firea, la România TV.

Aceasta spune că se poate simţi spionată atâta timp cât a fost prevenită de ministrul de Interne, Carmen Dan, că aplicaţia WhatsApp este uşor de interceptat.

„De vreme ce ştia ce voi spune eu şi nu am vorbit cu nimeni şi venise pregătită cu nişte convorbiri private pe WhatsApp şi m-a prevenit anul trecut să fiu atentă ce vorbesc pe WhatsApp că acestea sunt uşor de interceptat şi are la dispoziţie, probabil de la serviciul intern de informaţii al MAI, discuţii dintre un senator şi unele persoane….Şi nici la acest argument nimeni nu a intervenit. Dacă acesta e sensul în care se îndreaptă unii colegi „, a mai spus Firea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump a transformat NATO într-o afacere pentru industria militară americană. ROMÂNIA VA PLĂTI!

    Președintele SUA, Donald Trump, a transformat efectiv relația SUA-NATO...

    Putin l-a sunat pe Trump să îi spună că victoria în Ucraina e aproape

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul unei...

    Miliardarul lui Macron

    Președintele francez Emmanuel Macron, având în vedere planurile sale...

    Omul cheie de la Beijing

    Înaintea unui posibil al patrulea mandat, președintele chinez Xi...

    Rareș Bogdan: 10 motive să iubești la nebunie America

    10 motive să iubești la nebunie SUA. La mulți...

    Putin îi transmite lui Trump de 4 iulie că Rusia a contribuit la independența SUA

    Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe omologul său...

    Articole relationate

    Categorii populare