Firea îl acuză pe Dragnea de sabotaj

Primarul general, Gabriela Firea, preşedinte al PSD Bucureşti, a precizat că foşti miniştri i-au spus că în cadrul unor şedinţe, după plecarea ei, preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, le-ar fi transmis că nu o ajute în proiecte precum transferul Centurii Capitalei în administrarea primăriei sau transferul Elcen la RADET.

„Am fost blocată din prima zi cu marile proiecte. S-a spus: ‘Să facă Gabriela Firea proiecte mici, la nivel de primărie, cu bugetul Primăriei, să nu crească prea mult în sondaje, să nu aibă pretenţia să preia partidul, să nu aibă pretenţia să candideze la prezidenţiale.’ Sunt miniştri care au venit şi mi-au spus, după ce nu au mai ocupat acea funcţie, că în şedinţe se spunea: ‘Trebuie să fie ajutat primarul general, pentru că am promis cu toţii să facem lucruri bune în Bucureşti’ şi pe urmă, după ce eu plecam, domnul Dragnea le spunea să nu mă ajute, nici să se transfere Centura ocolitoare a Capitalei de la Ministerul Transporturilor la Primărie – şi nu s-a transferat nici în ziua de azi şi nu este o prioritate pentru nimeni, iar noi nu reuşim să răzbim în această problemă acută a traficului şi sunt lăsată intenţionat să mă zbat de una singură – nici transferul Elcen la Radet”, a spus Firea, pentru România Tv.

În acest sens, primarul general a adăugat că de un an şi jumătate nu a reuşit transferul Elcen la Radet, dar că ar fi fost blocate şi alte proiecte ale PMB.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare