Ponta amenință: Dacă PSD nu vrea reforma internă pe Justiţie, să-şi găsească alt lider

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, luni, că în statutul partidului trebuie introduse măsuri care să îi privească pe membrii care au probleme cu Justiţia, el subliniind că, dacă social-democraţii nu vor fi de acord, atunci îşi vor găsi un alt lider, care consideră că actuala situaţie este bună, transmite Mediafax.
„Consiliul Naţional poate să ia în discuţie şi după aceea în congres se va ratifica şi da, punctul meu de vedere este foarte clar: trebuie să avem în Statut prevăzut foarte clar ce se întâmplă cu funcţia politică şi funcţia administrativă în funcţie de diverse faze ale procesului penal. Dacă Consiliul Naţional şi colegii mei nu vor fi de acord cu acest lucru, atunci o să-şi găsească un alt lider care consideră că e bine”, a spus Ponta.
Întrebat dacă condiţionează adoptarea acestor modificări de prezenţa în funcţia de preşediinte, Ponta a răspuns: „Nu condiţionez. Eu spun că PSD poate să câştige alegerile din 2016, locale şi parlamentare, dacă face însă nişte schimbări în modul său de organizare internă”. „Altfel, dacă vine altcineva, un alt coleg de-al meu care spune că nu trebuie să schimbăm nimic, că o să fie bine, îl las pe acela”, a adăugat Ponta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președinta regiunii Madrid: Prefer un român, oricât de român ar fi

    O replică rostită în parlamentul regional de la Madrid...

    Jumătate dintre elevii României nu ştiu matematică şi română

    Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat că...

    Trump a „anexat” și 2 insule franțuzești

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că arhipelagul Saint-Pierre...

    Cum încearcă republicanii să recâștige publicul înaintea alegerilor din noiembrie: ȚINTA ȘI BANII

    Partidul Republican din Statele Unite investește milioane de dolari...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Blestemul unui popor sufocat

    de Adriana Stoicescu, judecător Gând de seară blândă, într-o lume...

    Articole relationate

    Categorii populare