Vizita secretă a lui Netaniahu

Prim-ministrul israelian Benjamin Netaniahu a efectuat pe 22 mai o vizită excepţională şi „secretă” în Egipt, unde a discutat cu preşedintele Abdel Fattah al-Sissi despre un armistiţiu în Fâşia Gaza, a relatat luni o televiziune israeliană, citată de AFP, Reuters și agerpres.

Potrivit sursei citate, întrevederea a durat mai multe ore şi s-a derulat într-un moment în care Fâşia Gaza, controlată de mişcarea islamistă Hamas, era afectată de o amplificare a violenţelor.

De pe 30 martie împrejurimile barierei de securitate care separă enclava palestiniană de teritoriul israelian sunt teatrul unei mobilizări împotriva blocadei impuse de Israel de peste 10 ani, dar şi pentru dreptul la întoarcere al palestinienilor, alungaţi sau care şi-au părăsit pământurile la momentul înfiinţării statului Israel, în 1948.

Potrivit unor surse americane citate de canalul „10”, discuţiile dintre premierul israelian şi preşedintele egiptean au avut ca temă posibilitatea de a încheia un armistiţiu pe termen lung în Fâşia Gaza, o posibilă revenire a Autorităţii Palestiniene a lui Mahmoud Abbas pentru a administra enclava, relaxarea blocadei israeliene şi reabilitarea unor infrastructuri vitale în această regiune, devastată de trei războaie din 2008.

Hamas a preluat puterea în urmă cu peste zece ani în Fâşia Gaza, după un conflict cu Fatah, partidul lui Mahmoud Abbas, care aproape că a degenerat într-un război civil.

Egiptul este, alături de Iordania, singura ţară arabă care a încheiat un tratat de pace cu Israelul. Cairo este de asemenea implicat în convorbirile menite să ducă la o reconciliere interpalestiniană între Hamas şi Fatah.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rareș Bogdan: 10 motive să iubești la nebunie America

    10 motive să iubești la nebunie SUA. La mulți...

    Putin îi transmite lui Trump de 4 iulie că Rusia a contribuit la independența SUA

    Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe omologul său...

    Mișcarea Chinei în Germania

    Mii de companii de nișă de dimensiuni medii, coloana...

    Rușii au cucerit ultima fortăreață ucraineană din Donbas

    Konstantinovka din RPD a format principala linie de apărare...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Suntem debaraua fraților Tate

    de Adriana Stoicescu, judecător Demența, fals numită Stat, are, de...

    The Big Short la București

    Cred că peste 10 ani România va fi în...

    Scandal cu bugetul UE: Germania vrea o reducere de 40%. ROMÂNIA AFECTATĂ MAJOR

    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat...

    Articole relationate

    Categorii populare