Lideri PSD din teritoriu vor un nou miting la București

Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu a declarat, duminică, la un post TV, că membrii partidului îi presează pe lideri să ceară organizarea unui nou „miting uriaş”, afirmând că precedenta manifestare social-democrată din Piaţa Victoriei a fost una liniştită, fără incidente.

„Nu este decis. Preşedintele Dragnea este informat de colegii noştri din ţară, care la rândul lor sunt presaţi de primari, de electorat, de membrii noştri, care mai doresc încă un miting. Eu sunt unul dintre cei care susţin această idee de a face din nou un miting uriaş PSD. Noi am avut un miting liniştit, cu sute de mii de români, când nu s-a întâmplat niciun fel de incident. Noi nu am incitat la violenţă, ci a fost pur şi simplu un miting pentru a arăta forţa unei majorităţi şi a poporului român, care iese la vot şi la urne şi decide ceva prin votul respectiv. În momentul de faţă văzându-se toate aceste atrocităţi, cei care ne susţin au motive să ceară aşa ceva”, a declarat la România TV secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu.

Jandarmii au intervenit în forţă, vineri seara, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflaţi în faţa sediului Executivului.

Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piaţa Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare