Carmen Dan spune cine ordonă intervențiile în forță ale Jandarmeriei

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri seară, că intervenţia în forţă a jandarmilor nu este decisă de către comandantul Jandarmeriei, ci de prefect, precizând că atunci când viaţa forţelor de ordine este pusă în pericol, decizia poate fi luată de comandantul acţiunii.

„Să nu îşi imagineze cineva că ministrul este cel care se implică şi dă comenzi Jadarmeriei. Ministrul nu e jandarm, nu e poliţist, nu e pompier. Să nu creadă cineva că eu duminică de duminică mă duc la minister şi din umbră dau comenzi Jandarmeriei să acţioneze într-un fel sau în alt fel. Sub nicio formă. Misiunile operative sunt conduse de comandantul acţiunii şi să ştiţi că intervenţia în forţă nu este decisă de comandantul Jandarmeriei. Este decisă de Prefect. Aşa spune legea noastră şi trebuie să o citim cu toţii în aceeaşi notă. Prefectul este cel care dă dispoziţie pentru o intervenţie în forţă a Jandarmeriei. Atunci când viaţa jandarmilor este pusă în pericol, există şi posibilitatea, dar este o situaţi excepţională reglementată în lege, prin care comandantul acţiunii, nu comandantul Jadrameriei, adică cel care este la faţa locului şi cel care coordonează întreaga misiune ia decizia unei acţiuni de repliere în aşa fel încât forţele Jandarmeriei să fie protejate”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, la România Tv.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se strânge lațul in jurul lui Raed Arafat

    Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de...

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare