Scandalul Elon Musk-speologul ”pedofil” din peștera inundată din Thailanda

Un speolog din Marea Britanie care a ajutat la salvarea a 12 băieţi dintr-o echipă de fotbal şi a antrenorului lor rămaşi blocaţi într-o peşteră inundată din Thailanda a declarat marţi că a fost abordat de avocaţi britanici şi americani şi va solicita consultanţă juridică după ce directorul executiv al Tesla, Elon Musk, l-a atacat pe Twitter, informează Reuters conform Agerpres.

Musk l-a atacat pe Vern Unsworth începând de săptămâna trecută, după ce echipa de salvatori a respins oferta lui Musk de a utiliza un mini-submarin creat de compania sa producătoare de rachete, SpaceX, pentru a ajuta la scoaterea la suprafaţă a echipei de fotbal din labirintul parţial inundat.

”Nu avea nicio şansă să ne fie de ajutor”, a spus Unsworth cu referire la submarin, speologul fiind citat de CNN. ”Musk habar nu avea cum stăteau lucrurile la faţa locului şi cum arătau pasajele inundate. Submarinul are aproape 1,7 metri lungime, este construit dintr-un material rigid şi nu avea cum să depăşească obstacolele şi să treacă prin numeroasele coturi ale pasajului. Nu avea cum să înainteze mai mult de 50 de metri în peşteră… a fost doar o încercare de a-şi face publicitate”, a adăugat el.

Musk a răspuns duminică pe Twitter numindu-l „pedofil” pe speologul britanic. ”Vom face un (video) cu mini-submarinul care ajunge până la peştera 5 fără probleme”, a scris miliardarul. Musk l-a numit pe scafandru „pedo guy”, o prescurtare a termenului de pedofil. Mesajul de pe Twitter a fost ulterior şters.

”Am fost abordat de avocaţi din Marea Britanie şi America”, a declarat Vern Unsworth în cadrul unui interviu acordat Reuters în localitatea Mae Sai din provincia Chiang Rai, la circa trei kilometri de grota în care băieţii au fost blocaţi timp de 18 zile.

Unsworth a recunoscut, însă, că ia în calcul acţionarea în justiţie a antreprenorului miliardar, director executiv al producătorului de autovehicule electrice Tesla Inc.

”Nu pot renunţa. Deja este prea mult”, a spus Unsworth.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Aduceți, bre, nepalezii ăia să vă judece!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ședinta de azi: 15 apeluri noi,...

    Țoiu a făcut, din nou, de râs România

    Să recapitulăm faptele cu care se laudă Țoiu plus...

    Șeful Gazprom s-a întâlnit cu unul din liderii AfD

    Directorul executiv al Gazprom, Alexey Miller, a avut o...

    Schröder la Moscova

    Kremlinul consideră vizita fostului cancelar german Gerhard Schröder în...

    Cum se face trafic de influență la Bruxelles

    O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la...

    Trei zile de istorie vie la Drobeta-Turnu Severin. Festivalul Daco-Roman DRUBETA începe pe 5 iunie

    Parcul General Dragalina din Drobeta-Turnu Severin va deveni, între...

    Articole relationate

    Categorii populare