Nou șef al Poliției Române: Antena 3 vorbește de un dosar al DNA/ Ministrul de interne: Privind existenţa unui dosar penal, nu vreau şi nu pot să speculez

Chestorul general de poliţie Ioan Buda a fost împuternicit, marţi, pentru a îndeplini funcţia de inspector general al Poliţiei Române.

Potrivit Monitorului Oficial, marţi a încetat împuternicirea lui Cătălin Ioniţă în această funcţie.

Cătălin Ioniţă a cerut MAI încetarea împuternicirii în funcţia de inspector general al Poliţiei Române, din considerente personale, anunţă Ministerul de Interne.

Antena 3 susține că schimbarea lui Ioniță ar fi survenit că i s-ar pregăti un dosar la DNA.

„Nu îi pot reproşa nimic lui Cătălin Ioniţă. A fost o cerere personală de încetare a împuterniciirii şi, în acel moment, nu cred că existau alte soluţii din partea ministrului. Referitor la afirmaţiile privind existenţa unui dosar penal, nu vreau şi nu pot să speculez eu. Asta sunt convinsă că poate să facă domnul Ioniţă. Eu i-am promis că nu voi comenta decizia personală a dânsului de solicitare a încetării împuternicirii şi cred că o va face. Aşa cum îl cunosc, va explica de ce a făcut această solicitare”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, la Antena 3.

Reacţia ministrului Afacerilor Interne a venit în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii potrivit cărora Cătălin Ioniţă ar fi vizat de un dosar penal.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare