spot_img
5.8 C
București
marți, noiembrie 5, 2024
AcasăAnalizeScandalul gazelor la Severin: Primarul acuză firma care deține monopolul

Scandalul gazelor la Severin: Primarul acuză firma care deține monopolul

-

- Reclama -

Primarul Severinului, Marius Screciu, pune piciorul în prag și lansează un atac dur la adresa reprezentanților firmei Mehedinți Gaz! Edilul severinean a acuzat indolența, reau credință, dar și lipsa de respect față de severineni manifestată de reprezentanții societății care deține monopolul în privința extinderii rețelei de gaze naturale a orașului. Până în acest moment doar 20% din populația orașului este racordată la gaze, în condițiile în care sute de severineni au depus cereri de branșare, scrie Descoperă Mehedinți.

- Reclama -

”Dacă nu au bani să se dea la o parte, să lase pe altcineva să vină pentru că nu putem nici noi să așteptăm ani de zile până vor avea ei bani. Avem și problema aceasta cu încălzirea, iar extinderea rețelei de gaze ar reprezenta o soluție pentru o mare parte a populației din Drobeta Turnu Severin” a spus Marius Screciu, primarul Severinului.

- Advertisement -

Situația este de-a dreptul revoltătoare pentru locuitorii municipiului Drobeta Turnu Severin care așteaptă de ani de zile racordarea locuințelor la rețeaua de gaze naturale. Totul, din cauza unui contract păgubos semnat încă din 2001 de fostul președinte al Consiliului Județean, Constantin Sîrbulescu, care se dovește peste ani să fi fost o afacere extrem de proastă pentru severineni și mehedințeni, căci, italienii de la Mehedinți Gaz nu au bani pentru extinderea rețelei așa că îi duc cu zăhărelul pe severineni de ani de zile, fără ca primăria să aibă pârghiile necesare să intervină. Periodic, reprezentanții primăriei transmit înștiințări către ministerul energiei și către ANRE, degeaba însă. Pe de altă parte, edilul Severinului a precizat că a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor de asfaltare a străzilor din Schela și Dudașul Schelei, doar că, acestea ar trebui corelate cu cele de introducere a rețelei de gaze naturale, astfel încât asfaltul să nu fie spart mai apoi pentru extinderea rețelei de gaze naturale.

”Am semnat contractul de asfaltare a străzilor din Schela, din Dudașul Schelei, mai avem și alte străzi pentru care am semnat contractul de asfaltare, iar în acest moment Mehedinți Gaz nu a demarat procedura de extindere a rețelei de gaz. Nu putem să asfaltăm ca după aceea să stricăm asfaltul ca Mehedinți Gaz să poată să introducă rețeaua” a mai spus primarul Severinului.

- Advertisement -

O lege care se află la promulgare în aceste zile oferă însă cadrul legal primarilor să intervină în aceste contracte și să își asume extindere rețelelor de gaze naturale, iar calculele au fost deja făcute de primarul Severinului:

”În momentul acesta rețeaua de gaz are aproximativ 50 de kilometri, și ar mai fi nevoie de încă 120 km de rețea. Având în vedere că un metru de rețea cu aducerea terenului la starea inițială ar costa aproximativ 50 euro metrul, ar însemna că 100 de km ne-ar costa în jur de 5 milioane euro, sumă care nu este una mică, dar nu este nici o sumă care să ne sperie. Cu sprijin guvernamental în contextul în care am înțeles că se face un PNDL special pentru gaze, am putea prelua noi această problemă”, a mai spus Screciu.

Nici în privința puținelor lucrări executate pentru racordarea populației la rețeau de gaze naturale, nu s-a făcut mare lucru, căci, după ce au spart asfaltul pentru introducerea gazelor, italienii s-au făcut că uită că trebuie să afalteze la loc, motiv pentru care au primit trei amenzi de la poliția locală.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img