Judecătoare care a cerut revocarea lui Kovesi: Începe să-mi fie frică pentru viaţa mea, pentru viaţa copilului meu

Judecătorul Mădălina Elena Dârdeci, de la Tribunalul Bucureşti, susţine că a fost jignită şi chiar ameninţată în urma afirmaţiilor sale potrivit cărora democraţia a murit pentru că preşedintele Klaus Iohannis nu respectă decizia CCR privind revocarea şefei DNA.

„A fost o surpriză şi pentru mine. Nu m-am aşteptat, în condiţiile în care atunci când am avut ceva de spus, nu am avut problemă de a posta pe pagina de Facebook, care este pagina publică, nu am avut o problemă în a acorda interviuri sau a răspunde întrebărilor. De la mesajul de ieri, în legătură cu moartea democraţiei, recunosc că am fost surprinsă de virulenţa mesajelor, de ură, de jignirile pe care le-am primit, în condiţiile în care niciuna din persoanele care mi le-au adresat nu cred că m-au văzut vreodată în viaţa lor. Or, dacă într-un stat după aproape 30 de ani de la Revoluţie a-ţi exprima opinia liber este o problemă, stau şi mă întreb retoric pentru ce au murit copiii aceia în 1989? (…) Dacă începe să-mi fie frică pentru viaţa mea, pentru viaţa copilului meu, că toate postările mele sau parte din postările care nu convin unora sau altora vor atrage astfel de atitudini, atunci pot să spun că închidem şi plecăm din ţara asta”, a spus magistratul, la Antena3.

În postarea sa de marţi de pe pagina personală de Facebook, care ar fi generat reacţiile negative, judecătorul Mădălina Elena Dârdeci a spus că, deoarece şeful statului nu a revocat-o încă din funcţie pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, „democraţia a murit şi putem pune lacătul pe instituţii şi să plecăm acasă”.

”Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Scrie în Constituţie! Începând de azi, putem pune lacătul pe instituţii şi să plecăm acasă! Shhhh… Linişte! Democraţia a murit!”, a scris pe Facebook Mădălina Elena Dârdeci, preşedintele Secţiei a VI-a Civilă, de la Tribunalul Bucureşti.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare