UE ceartă cu UK pe frontiera irlandeză

Propunerea Londrei pentru reglementarea problemei privind frontiera irlandeză după Brexit „nu convine” Uniunii Europene (UE), a declarat vineri negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, informează AFP.

Soluţia transmisă joi la Bruxelles de către guvernul britanic „nu corespunde celei pe care noi o dorim şi celei dorite de Irlanda şi Irlanda de Nord” pentru a evita revenirea la o frontieră fizică între cele două entităţi, a declarat Barnier.

UE cere ca în viitorul acord privind retragerea Marii Britanii să fie înscrisă o soluţie denumită „backstop”, care prevede o aliniere la normele vamale ale UE până la sfârşitul anului 2021. Acest termen depăşeşte cu un an sfârşitul perioadei de tranziţie (decembrie 2020) negociată de Londra pentru a atenua efectele economice ale Brexitului. Cu toate acestea, planul ‘backstop’ va fi utilizat doar în cazul în care nu va fi găsită nicio altă soluţie pentru evitarea unei ‘frontiere dure’ între Irlanda de Nord şi Irlanda.

„Trebuie să fie o garanţie care să funcţioneze în toate circumstanţele”, a insistat negociatorul european. O soluţie limitată în timp „nu-mi convine” şi „backstop-ul nu poate fi extins asupra întregii Marii Britanii”, a continuat Barnier.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare