USR nu vrea tragerea la răspundere a procurorilor pentru arestarea unui inculpat care în final este achitat

Deputatul USR Stelian Ion a declarat, miercuri, că unul dintre amendamentele propuse la Codul de procedură penală, potrivit căruia procurorul poate fi tras la răspundere dacă dispune o măsură privativă de libertate în cazul unui inculpat dacă ulterior acesta este achitat, intimidează organele judiciare.

„Magistratul, evident, că poate fi supus unei astfel de măsuri, pentru că propunerea presupune ca atunci când a fost dispusă o astfel de măsură şi în urma judecăţii s-a dispus achitare se consideră din start că avem de a face cu o lipsire nelegală de libertate, ceea ce e foarte grav, pentru că unele sunt temeiurile pentru arestarea preventivă, spre exemplu, şi altele sunt temeiurile pentru condamnare. Aşa încât propunerea nu face decât să intimideze organele judiciare să se gândească de 10 ori înainte de a dispune o astfel de măsură, pentru că, în cazul în care s-ar dispune achitarea, vor fi trase la răspundere. Pe de altă parte, dacă totuşi au dispus o asemenea măsură, evident că vor fi tentate să dispună condamnarea acelei persoane tocmai pentru a nu fi trase la răspundere. Deci, e de o gravitate fără precedent”, a spus Stelian Ion, la finalul şedinţei Comisiei speciale pentru elaborarea legilor Justiţiei.

El a adăugat că a văzut foarte multe nereguli în articolele din proiectul pentru modificarea Codului de procedură penală, proiect care a fost miercuri în dezbaterea comisiei.

„Iniţial, la şedinţele trecute, dezbaterile s-au desfăşurat cu totul altfel, pentru că PSD a spus răspicat că preia toate propunerile CSM. CSM s-a străduit să formuleze corecturi şi a corectat 80 – 90% din toate aceste propuneri, le-a adus la o formă acceptabilă şi cumva ne-a adormit vigilenţa această declaraţie a PSD. Astăzi, ni s-a arătat o variantă în care toate acele propuneri ale CSM corectate sau îmbunătăţite au fost abandonate de către PSD şi, practic, se revine în mare parte la varianta iniţială a proiectului de lege care este catastrofală pur şi simplu”, a încheiat deputatul USR.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare